„Citind recenziile dedicate in Romania volumului dv. memorialistic, Intoarcerea huliganului – intimpinat cu entuziasm aici in Germania –, am constatat o oarecare retinere a unor critici de a dezbate o dimensiune esentiala a cartii, si anume problema Holocaustului. Cum va explicati, dle Manea, aceasta atitudine a criticii?
Este evident ca problema Holocaustului, in publicistica romaneasca si in dezbaterile din Romania, este o chestiune iritanta. Atit pentru mediul cultural, cit si chiar pentru opinia publica generala, neobisnuita sa-si scruteze cu o anume severitate propriile erori, privind toata aceasta perioada legionaro-antonesciano-nazista din Romania. Ceea ce s-a prezentat in prima parte a statului comunist a fost, fireste, simplificat vehement si n-a fost crezut de mai nimeni. Ulterior, comunismul romanesc a evoluat, intr-o formula foarte ambigua si vicleana, spre un soi de nationalism comunist. Dupa 1989, cind toti au devenit anticomunisti in citeva nopti sau in citeva zile si toata lumea s-a considerat victima a sistemului, practic, nu a avut loc o reala dezbatere. Nici a comunismului – cum a crescut un partid de la 1.000 de membri la 4 milioane, in care cu greu mai puteai gasi vreo mie de comunisti adevarati –, si nici cum s-a manifestat tema nationalista si legionara, din care, fireste, o parte este si problema evreiasca si problema persecutiilor, crimelor si prigoanelor desfasurate in timpul razboiului si chiar inainte de razboi. Nu este inca o discutie libera, o discutie obiectiva, este un subiect semi-tabu, in orice caz iritant. Daca poate fi evitat, atunci el este evitat.
In cartea mea fiind si alte subiecte tratate, sigur ca s-a preferat focalizarea pe alte teme. Cartea mea nu este o carte istorica sau o carte de informatie, este o carte literara. Nu am insistat nici eu foarte mult asupra perioadei traumatice a Holocaustului,
