Mirela Feraru a demisionat
Prefectul judetului Iasi, Spiridon Cretu, a anuntat ieri ca Mirela Feraru a demisionat din functia de director al Directiei Muncii si Solidaritatii Sociale. Demisia a fost inaintata ministrului Muncii si Solidaritatii Sociale, Dan Mircea Popescu, in urma cu patru zile, iar o zi mai tarziu a fost aprobata. In adresa trimisa ministerului, Mirela Feraru nu a precizat motivele deciziei pe care a luat-o. "Motivul pentru care mi-am depus demisia este unul personal. N-am mai putu rezista la presiuni. Mai mult nu pot sa comentez deocamdata", a declarat ieri fostul director Feraru. De altfel, aceasta se afla de o luna in concediu medical. Directorul interimar al Directiei Muncii si Solidaritatii Sociale va fi actualul adjunct, Maria Gutu. Conform noilor reglementari legale, ministerul va numi directorul, dar cu acordul prefectului. Demisia Mirelei Feraru nu a fost comentata de catre prefect. "Este o decizie unilaterala, care nu poate fi comentata", a precizat ieri Spiridon Cretu. Mirela Feraru a ocupat functia de director al Directiei Muncii si Solidaritatii Sociale incepand cu anul 2000. De asemenea, nu au fost mentionate posibile nume care ar putea sa fie numite la conducerea Directiei. "Conform noii legii, trebuie sa-mi dau acordul. Propunerile si nominalizarile ar putea veni din partea oricui, insa la minister", a mai adaugat prefectul Cretu.
(T.L.)
Mirela Feraru a demisionat
Prefectul judetului Iasi, Spiridon Cretu, a anuntat ieri ca Mirela Feraru a demisionat din functia de director al Directiei Muncii si Solidaritatii Sociale. Demisia a fost inaintata ministrului Muncii si Solidaritatii Sociale, Dan Mircea Popescu, in urma cu patru zile, iar o zi mai tarziu a fost aprobata. In adresa trimisa ministerului, Mirela Feraru nu a precizat motivele deciziei pe care a luat-o. "Motivul pentru care mi-am d