Solidaritate intelectuala
Care sint datele protagonistului, ale „strainului“, ale „huliganului“, in acceptia dumneavoastra, in carte, ultimul termen intrind in dialog atit cu cel al lui Mircea Eliade din romanul Huliganii, cit si cu raspunsul lui Mihail Sebastian din Cum am devenit huligan? Care ii este identitatea?
Sigur ca sint mai aproape de sensul dat de Sebastian. El s-a identificat cu huliganul cind spunea ca nu este un militant, un partizan, ci un dizident intre dizidenti, neincrezator in ideologiile si in viziunile colective. Credea doar in omul singur, dar in el avea totala incredere. Deci, e vorba de opusul emblemei huliganului, asa cum a fost promovata de dreapta extremista din anii ’30, care il revendica si pe Eminescu. Vedeau „huliganul“ ca pe un rebel antiburghez si antidemocratic, aflat sub fascinatia mortii si a martiriului colectiv.
Cartea este si o incisiva denuntare a unei Romanii eliberate de dictatura, in care fosti colaboratori ai Securitatii sint inca infiltrati in viata publica, alimentind nationalismul rasist si antisemit. Ce aveti de spus despre aceasta realitate si despre raportul dumneavoastra cu Romania actuala?
Trecerea romaneasca de la dictatura ceausista la o societate democratica, deschisa si capitalista e la fel de grea ca in celelalte tari, dar as zice ca si mai grea. S-a pornit de la o situatie mai dificila ca in alte tari, iar relatia cu Occidentul era total fracturata in ultimii 30 de ani. Spre deosebire de Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, in care, fie si prin Biserica, exista o continua conectare la Occident. Anul 1989 a gasit aceste tari intr-o situatie incomparabil mai buna. In Romania, tranzitia a fost si este marcata de coruptie si demagogie. Persista si o tendinta nationalista de recuperare a unor icoane – sa le spunem asa – anticomuniste, care, din pacate, nu au fost si d
