Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Directia pentru Protectie Sociala si cea pentru Protectia Drepturilor Copilului au conducere unica

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 18 august 2004 ·

Conducerea Consiliului Judetean a actionat, inca de la preluarea mandatului dupa alegerile locale din 6 iunie, la evaluarea situatiei existente in institutie, revizuirea organigramei, precum si restructurarea sau eficientizarea activitatii diferitelor institutii din subordinea Consiliului Judetean Constanta. Chiar din momentul in care noua echipa a inceput sa-si exercite mandatul, s-a pus problema comasarii sub aceeasi conducere a mai multor institutii de cultura, masura prin care s-ar reduce cheltuielile aferente sustinerii activitatii. O alta zona ce a intrat in vizorul conducerii CJC este cea legata de protectia sociala a persoanelor cu handicap si a copiilor institutionalizati sau cu dizabilitati. Consilierii judeteni vor trebui sa se pronunte, in sedinta programata sa se desfasoare la sfarsitul saptamanii, cu privire la oportunitatea comasarii activitatii celor doua directii de specialitate intr-una singura. Purtatorul de cuvant al CJC, Cristian Moldovanu, a declarat ca la Directia pentru Protectie Sociala a fost constituita o baza de date in care sunt evidentiate toate persoanele cu dizabilitati si insotitorii acestora. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)

Nume

Email

Comentariumicsoreaza | mareste

Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.

Adauga comentariu

Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu

Conducerea Consiliului Judetean a actionat, inca de la preluarea mandatului dupa alegerile locale din 6 iunie, la evaluarea situatiei existente in institutie, revizuirea organigramei, precum si restructurarea sau eficientizarea activitatii diferitelor institutii din subordinea Consiliului Judetean Constanta. Chiar din momentul in care noua echipa a inceput sa-si exercite mandatul, s-a pus problema comasarii sub aceeasi conducere a mai multor institut

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă în Germania: O mașină a intrat într-o mulțime și a ucis cel puțin o persoană

Wall-Street.ro acum 41 minute
O maşină a intrat într-o mulţime de oameni în oraşul Mannheim din vestul Germaniei, a anunţat ziarul local Mannheimer Morgen, citând martori oculari. Cel puțin o persoană a decedat și alte câteva persoane au fost rănite, scrie CNN. Forțele de ordine

POT anunţă că începe procedura de revocare a lui Ilie Bolojan din funcţia de preşedinte al Senatului şi implicit de preşedinte interimar al României

News.ro acum 55 minute
POT anunţă luni că începe procedura de revocare a lui Ilie Bolojan din funcţia de preşedinte al Senatului şi implicit de preşedinte interimar al României, acuzând că Ilie Bolojan a devenit ”un pericol de securitate naţională”. Partidul Oamenilor Tin

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Cod portocaliu de vreme nefavorabilă în Spania, în Comunitatea Autonomă Andaluzia

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Spania, unde este în vigoare un Cod portocaliu de vreme nefavorabilă în Comunitatea Autonomă Andaluzia. Astfel, sunt prognozate ploi abundente şi vânt puternic. Potrivit MA

Cât costă bluza purtată de Zelenski la Casa Albă. Vânzările au crescut după ironiile la adresa ținutei sale

Adevarul acum 38 minute
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a atras atenția la Casa Albă nu doar prin mesajele sale politice, ci și prin ținuta aleasă.

PNL va cere excluderea din PSD a lui Victor Ponta: „O să o facem, în termeni colegiali, civilizaţi”

Libertatea acum 3 ore
Cătălin Predoiu a anunțat că Partidul Național Liberal (PNL) va solicita excluderea lui Victor Ponta din Partidul Social Democrat (PSD), scrie News.ro.

Rezervele valutare la Banca Naţională a României au crescut la finalul lunii februarie la 62,593 miliarde euro

News.ro acum 2 ore
Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) au crescut la finalul lunii februarie la 62,593 miliarde euro, faţă de 60,837 miliarde euro la 31 ianuarie 2025, anunţă banca centrală. ”La 28 februarie 2025, rezervele valutare la Banca Naţiona

Sebastian Stan, pe covorul roșu alături de mama sa, la Premiile Oscar. Actorul român n-a obținut niciun trofeu

Ziua Constanta acum 5 ore
Sebastian Stan a apărut cu mama lui, Georgeta Orlovschi, la Premiile Oscar 2025. Apariția românului a fost cu atât mai elegantă deoarece alături de el a avut-o și pe Annabelle Wallis, actrița care îi e iubită. Actorul român în vârstă de 42 de ani, a

Ion Iliescu împlinește astăzi 95 de ani

Ziua Constanta acum 5 ore
Fostul președinte al României, Ion Iliescu împlinește azi, 03 martie, vîrsta de 95 de ani. Ion Iliescu (n. 3 martie 1930, Oltenița, Călărași, România) a condus statul român în trei rânduri, ca președinte al CFSN între 22 decembrie 1989-1992, apoi c

Zelenski consideră că un armistiţiu „fără garanţii” ar fi un „eşec”

G4Media acum 41 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a estimat că orice încetare a focului în Ucraina ar fi sortită eşecului dacă nu există „garanţii de securitate” pentru a evita o reluare a ostilităţilor, relatează luni agenția de știri AFP, citată de Agerpr

Internarea forțată a consumatorilor de droguri, propusă printr-un nou proiect de lege

Adevarul acum o ora
Parlamentarii PSD propun internarea nevoluntară a consumatorilor de droguri în anumite cazuri, pentru protecția acestora și a celor din jur. Proiectul de lege a fost depus recent la Parlament și urmează să intre în dezbatere.

Vremea

București
acum

lun.

1°/9°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/8°
mar.

1°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/16°
Timisoara
acum

10°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/17°