Dacă tot suntem bombardaţi vizual, la televizor ori la cinema, cu produsele industriei de film americane, ne-am putea măcar întreba care sunt elementele principale pe care ea le utilizează. Simplificând, aş spune umor, sex şi violenţă. Pentru explorarea mai profundă a ultimului element, aş recomanda vizionarea unui colaj de patru filme (două în cinematografe, două - noutăţi video). De ce? Pentru că acoperă întregul spectru al violenţei, de la crima din ură (rasială sau homofobie), la crima în serie şi până la crima de război, propunând totodată un joc complex între realitate şi ficţiune, între filmul documentar şi cel artistic. În plus, toate cele patru filme tratează, chiar dacă uneori periferic, rolul televiziunii în raportarea crimelor şi impactul acestei perspective asupra publicului.

În 1998, un tânăr homosexual a fost omorât în bătaie şi jefuit, apoi lăsat să sângereze legat de un gard în afara oraşului Laramie din Wyoming. O crimă care a stârnit proteste populare în S.U.A de asemenea proporţii încât preşedintele Clinton a ţinut un discurs despre ea, dar care a stârnit şi interesul unui dramaturg new yorkez care s-a deplasat acolo cu trupa sa de teatru şi a produs peste 200 de interviuri cu locuitorii oraşului. Din interviuri a rezultat o piesă, din piesă, un film (Proiectul Laramie). Paradoxal, acesta e un documentar cu actori (o distribuţie numeroasă şi remarcabilă prin numele pe care le include: Christina Ricci, Steve Buscemi, Laura Linney), în care apar - portretizaţi tot de către actori - şi membrii trupei în interacţiunea lor cu locuitorii oraşului. Debutul regizoral al lui Moises Kaufman este însă un film cu o clară agendă politică: constelaţia sa de actori hollywoodieni nu are doar rolul de a atrage spectatori (ştim de mult că unele filme sunt doar vehicule pentru staruri), ci şi de a da mai multă pregnanţă unei crime care s-a aflat în