Pentru puterile minore (...) orice politica externa serioasa poate constitui o problema de viata si de moarte. Aparatul lor diplomatic trebuie sa fie (...) capabil sa anticipeze punctele de vedere ale marilor puteri, preocupate mai mult de problemele globale decat de cele locale (...) Nu putem avea astazi indoieli serioase cu privire la modul in care conducatorii Romaniei vedeau atat securitatea tarii, cat si pozitia lor de grup de conducere la inceputul Razboiului Rece. Subordonarea fata de hotararile venite de la Moscova era nu doar o necesitate, ci un lucru perfect dezirabil si natural (...) Guvernul roman justifica aderarea Romaniei la Tratatul de la Varsovia prin pericolele existente pe scena internationala la jumatatea deceniului sase al secolului XX: remilitarizarea Germaniei, injghebarea de grupuri militare agresive legate de blocul atlantic si intensificarea cursei inarmarilor (...)

Diferitele interpretari coreleaza schimbarea rapida din domeniul politicii externe a Bucurestiului de dupa 1962-’64 cu retragerea fortelor sovietice din Romania in 1958. Unele surse romane si occidentale pretind ca acest lucru s-a petrecut la indemn sovietic, axat pe ideea de a demonstra ca sistemele comuniste pot supravietui si fara a fi sustinute de o prezenta militara ruseasca, ori macar ca acest lucru este posibil intr-o tara care aproba pe deplin politicile si principiile sovietice. Alte surse, in special romanesti, sustin ca aceste transformari au fost obtinute datorita unor miscari subtile si negocieri conduse de catre liderii de la Bucuresti, perfect constienti ca actiunile lor vizau castigarea unei mai mari autonomii si, pe viitor, a independentei de Uniunea Sovietica. Ce ar fi putut determina aceste actiuni politice?

Intr-una dintre cele mai bune prezentari a politicii comuniste romanesti de dinaintea anului 1965, Stelian Tanase sustine ca, dupa victor