Piata Europei Centrale si de Est reprezinta un punct major de interes pentru producatorul de echipamente IT Hewlett-Packard, aceasta zona avand "un caracter mai dinamic decat unele tari din vestul Europei", apreciaza directorul executiv al companiei, Carly Fiorina, citata de Financial Times.
"Dinamismul si schimbarea creeaza o piata buna pentru tehnologie", a spus Fiorina, recent intoarsa dintr-o vizita in Rusia, Polonia si Cehia.
HP este lider confortabil al vanzarilor in estul Europei, cu un procent de 12% din totalul acestora, scrie Financial Times. Astfel, HP depaseste rivali precum IBM, Microsoft sau Intel. HP este prezenta pe aceste piete inca din anii '60, iar pana la caderea comunismului, in 1989, avea deja creata o retea de distributie de dimensiuni considerabile. Vanzarile companiei au crescut rapid dupa 1990, cand economiile tarilor fost-comuniste au trecut printr-o perioada de modernizare, in care tehnica de calcul a jucat un rol important.
HP vinde in Europa Centrala si de Est produse din toate gamele, incluzand aici PC-uri, imprimante, software si servicii. Directorul executiv Carly Fiorina spune ca structura generala a produselor vandute in est este destul de asemanatoare cu cea de pe pietele vest-europene, desi in est serviciile de tip outsourcing catre HP nu sunt la fel de cerute. Prin serviciile outsourcing se intelege acel tip de contracte in care clientii solicita diverse servicii IT companiei HP. Una dintre explicatiile cererii mai scazute de asemenea servicii in estul Europei este chiar pregatirea foarte buna a specialistilor IT din aceasta zona, care face ca pe piata sa existe numeroase firme de profil ce acopera in mare masura cererea locala.
In schimb, Carly Fiorina vede zona central si est-europeana ca pe o buna posibilitate de a atrage specialisti care sa lucreze pentru proiectele