Intre timp, obosit, maurul si-a facut datoria: generatia a produs si "carti groase", multe dintre ele interpretate de indata... impotriva optzecismului. (Cat de optzecist a fost si este Mircea Cartarescu ramane, de pilda, una dintre disputele favorite.) Chiar considerat facatura, cal troian, sau de-a dreptul esec literar, optzecismul n-a putut fi totusi desprins de principalul sau rol "istoric": acela de a fi produs ultima ruptura de limbaj literar dinainte de 89, dupa care nimic nu s-a mai scris ca inainte.
Pupa russa, romanul lui Gheorghe Craciun* - probabil al doilea teoretician al grupului, dupa Mircea Nedelciu - este, iata, o "carte groasa". Apare la 11 ani dupa Frumoasa fara corp si este, inainte de orice, un roman adevarat, o carte puternica, mustoasa, ca o camara plina de fructe rascoapte, in care se citesc la fel de bine lectia vietii si a mortii. Pana la urma, Pupa russa trebuie privita drept arca in care autorul - deja subiect de monografie si obiect de traduceri in alte limbi - se va salva din furtunile tuturor "ismelor" aflate in conflict.
Cartea sangeranda
Leontina, o femeie in carne si oase. In interiorul ei o femeie si un barbat (Tina si Leon, cum ii place sa se gandeasca - "Acolo, pe terenul de sport, ea isi descoperea inca o data un alt trup, simtea vibrand in ea un soi de barbatie de care i se facea putin frica"; "Sa redevii baiatul care ai fost si din baiatul care ai fost sa se nasca fetita care n-ai fost niciodata."). In barbatul acela, autorul, iar in el, o femeie-personaj ("imbatraneam si intr-o buna zi mi-am spus ca n-ar trebui sa-mi fie prea greu sa ies o vreme din natura mea masculina, cu toate prejudecatile ei, pentru a incerca sa aflu ce inseamna sa imbraci, scriind o carte, pielea celeilalte naturi. Ma gandeam la o carte atat de necrutatoare si de directa, incat sa mi se faca rusine de toata lumea, mai ales de fe
