O "viziune sumbră" asupra realităţii

În paginile unor publicaţii activistico-securistice - Săptămâna, Scânteia, Luceafărul (seria "protocronistă") -, Augustin Buzura a fost acuzat că are o viziune sumbră asupra realităţii, că vede totul în negru etc. Delatorii de profesie de la aceste publicaţii voiau ca, fără să spună lucrurilor pe nume, să atragă totuşi atenţia autorităţilor asupra atitudinii rechizitoriale a scriitorului faţă de regimul politic din România.

Practic, Augustin Buzura intenta un proces comunismului, cu mijloacele prozei de analiză. Era un proces incomplet - referitor nu atât la dezastrul din industrie, agricultură, învăţământ, urbanistică etc., cât la alienarea fiinţei umane -, era un proces disimulat în analiză psihologică, pentru a se crea impresia că totul rămâne în spaţiul literaturii, şi totuşi spiritul justiţiar al scriitorului a fost sesizat şi incriminat de ideologii epocii.

Iată că procesul comunismului devine explicit şi mult mai cuprinzător în secvenţele din romanul Feţele tăcerii referitoare la colectivizarea forţată a agriculturii. Distrugerea familiei Măgureanu, prin uciderea a doi dintre fraţi, Ilie şi Iuliu, prin hăituirea celui de-al treilea, Carol, nevoit să stea ani la rând ascuns într-o pivniţă, prin îngenuncherea bătrânului Măgureanu, tatăl lor, un ţăran demn, a cărui cedare reprezintă o tragedie, ca prăbuşirea unui stejar, şi prin îndolierea definitivă a soţiei lui, ilustrează, cu forţă epică, distrugerea însăşi a civilizaţiei ţărăneşti din România.

În roman este evident faptul că Gheorghe Radu, activistul de partid trimis în sat pentru a grăbi colectivizarea, ca şi susţinătorii lui - miliţianul, securistul, preşedintele sfatului popular, secretarul organizaţiei PCR din localitate - acţionează împotriva ţăranilor români şi se poate uşor înţelege că ei sunt instrumentele un