Desigur, nu s-ar putea cumva desconsidera sau minimaliza problema, dar exista, nu teoretizari, ci fapte din istoria postdecembrista si cotidianul ei care se opun preluarii ca un dat, intr-un fel de ingenunchere in fata unei fatalitati, a imprejurarii ca Romania este confruntata cu o grava criza de resurse financiare si ca statul roman este un stat sarac in fata problemelor care il coplesesc, indeosebi de mediu si infrastructura, dar si sociale. De luat aminte ar fi cel putin la doua aspecte care schimba fata lucrurilor in problema cu pricina: pe de o parte, abominabilele furturi, dintre care atatea nedepistate sau, mai bine zis, neinstrumentate, care s-au facut si se fac din avutul si banul public; pe de alta parte, evaziunea fiscala, nu mai putin ametitoare, care s-a produs si se produce la vedere, neavand nevoie de cercetari judiciare intrucat are loc in vazul tuturor prin neplata obligatiilor catre bugetele publice din partea intreprinderilor de stat si societatilor private cu acoperire politico-clientelara.
Contabilizand prejudiciile aduse in perioada postdecembrista de furturile si devalizarile "cunoscute" - respectiv dezvaluite in materiale de presa sau ajunse publice in urma unor scandaluri sau falimente -, evaluarile ajung la cifra de 25-30 miliarde de dolari. Dar, tinand cont de ansamblul furturilor si devalizarilor, deci incluzandu-le pe cele "nedepistate", precum si incapusarile intreprinderilor de stat, deturnarile de fonduri si privatizarile frauduloase sau montate in favoarea unor clienti politici, estimarile minime vorbesc de circa 4 miliarde de dolari anual, ceea ce dubleaza anterioara cifra pentru intreaga perioada postdecembrista. Este interesant de notat si cu cat a fost "furat" statul roman si in mod indirect, dar la vedere, prin neplata obligatiilor financiare catre acesta din partea intreprinderilor de stat si a societatilor private
