Pagini de jurnal de Petru Comarnescu, ce se publică acum în trei volume la Editura Noul Orfeu, însumînd circa 1000 de pagini, reprezintă, se pare, cam jumătate din jurnalul scriitorului şi cunoscutului critic de artă, aşa cum ne încredinţează editorii. Textele, menţionează ei, sunt în bună parte fragmentare, cu multe file distruse, deteriorate, incomplete, ceea ce ar denota inconsecvenţa şi spiritul prea puţin organizat al autorului. Dar ceea ce nu ne spun clar editorii - şi faptul mi se pare esenţial - ne comunică în Prefaţă Dan Grigorescu, istoric de artă mai tânăr, din altă generaţie, şi care i-a fost apropiat lui Petru Comarnescu. Acesta i-ar fi mărturisit prin 1959-1960 că recitindu-şi jurnalul "eliminase toate paginile ce conţineau referinţe la comunişti": "în acea seară mi-a destăinuit că se teme de o descindere sau o percheziţie şi că obiectul pe care-l credea compromiţător era un jurnal pe care-l ţinea de peste 30 de ani." Şi totodată făcea o altă importantă precizare: "Am crezut întotdeauna - a urmat el - şi la fel cred şi acum că majoritatea membrilor acestui partid au fost, de la înfiinţarea lui, agenţi ai Moscovei." Pentru asemenea considerente politice, lui Petru Comarnescu îi era teamă că va fi arestat. El n-a avut curajul bătrânului C. Rădulescu-Motru sau al colegului său de generaţie Pericle Martinescu şi s-a automutilat, făcând să dispară însemnările lui şi nu numai despre comunism, dar presupunem şi despre evenimente ale învolburatei epoci pe care a travesat-o. Altfel cum ne putem explica absenţa în bloc a anilor 1938-1940, 1943, 1944, 1946, 1950-1955, notele cu totul sporadice din 1941-1942? Sigur, a fost posibil ca el să neglijeze jurnalul perioade mai lungi, dar anii amintiţi au fost puternic marcaţi politic: legionarismul, sfârtecarea ţării din vara lui 1940, războiul, teroarea stalinistă. Să nu fi comentat oare toate acestea, sau măcar pe