Despre revista Echinox se vorbeşte (se scrie) din ce în ce mai puţin; despre gruparea de scriitori şi critici, istorici, eseişti, din jurul acestei reviste, doar accidental şi rareori în cunoştinţă de cauză. Cartea pe care o prezentăm aici (Petru Poantă - Efectul "Echinox" sau despre echilibru) este, din această perspectivă, un gest reparator - corectează cîteva din clişeele şi omisiunile privitoare la literatura perioadei 1968-1989 (la gruparea Echinox).
Dar să spunem cîteva lucruri despre revistă: apare din decembrie 1968 (de ceva mai mult de 35 de ani) la Cluj-Napoca, autorii echinoxişti afirmaţi de-a lungul vremii sînt aproximativ 230, aproape toţi foşti redactori ai revistei; orientarea ei e predominant literară şi gruparea se revendică, în majoritate, de la modernismul tîrziu. Revista are de ceva vreme şi site pe Internet, la adresa: http://lett.ubbcluj.ro/îechinox. De "pe la începutul lui 1968, probabil la echinoxul de primăvară" membrii grupării se întrunesc şi într-un cenaclu.
Această longevitate şi auto-regenerare ("în cei 35 de ani de existenţă, revista a produs ritmic scriitori, consacraţi ulterior, cu foarte puţine excepţii, în spaţiul literaturii naţionale") nu se explică numai prin codul profesionist pe care l-ar fi impus primii săi membri în redacţie, e nevoie de încă ceva: un anumit climat intelectual şi moral (de exemplaritate), un "model iradiant". O ipoteză seducătoare pe care Petru Poantă o dezvoltă dintr-o formulare a lui Laurenţiu Ulici e aceea conform căreia "promoţia "70" ar fi un efect al Echinoxului.
Dacă ar fi să extragem cîteva din acele elemente care definesc spiritul echinoxist, am începe cu valorizarea esteticului ("evazionismul") şi, corolar ei, nostalgia arhetipului cultural (Biblioteca - Universitatea - Cultura ca spaţii formatoare, înţelese elitar). Apoi constatăm un anume conservatorism
