De origine et situ germanorum - Despre originea şi ţara germanilor, - opusculul lui Cornelius Tacitus se ocupă de puzderia de triburi vecine la est galilor, care încă din secolul doi dinaintea erei noastre începuseră să atace frontierele Italiei, învingând deseori legiunile romane. De n-ar fi decât legendarul Arminius, şeful cheruşcilor, care, în anul 9 e.n. a masacrat în pădurea de lângă Teutoburg legiunile comandantului Varrus, ucigându-l şi pe general, ceea ce îl făcuse pe împăratul roman al vremii să se jeluiască, proferând celebrele cuvinte : Varrus, Varrus, unde sunt oştile mele ?!...
Praf făcute. De "furror teutonica". În cele din urmă, germanii aveau să înfrângă Imperiul Romei, ba să şi pună pe tronul ei câţiva împăraţi de-ai lor, iar în secolele celelalte, să ridice un alt imperiu, teuton, fără să renunţe la ideea romană. A fost, într-adevăr, obsesia acestei naţiuni puternice să subjuge Continentul... Dar nici Arminius... nici vreunul din Caroli... până la imperatorul Wilhelm întâiul, al primului război mondial, fără a-l uita pe Hitler, cu al doilea, visând la o Germanie milenară, ... nici unul din aceştia nu a înţeles, - fie şi după atâtea ratări dezastruoase, - că adevărata menire a Germaniei era, de fapt, cunoaşterea, era ştiinţa, era Spiritul. Destin grandios începând cu Luther. Contra, tocmai, a Romei corupte. Contra, tocmai, a Romei dogmatice, religie răsturnată de bunul simţ popular. Apoi, generaţiile de mari muzicieni, de mari filosofi, Kant, scriitori, Goethe, Schiller, oameni de ştiinţă, ce au marcat cunoaşterea cea mai înaltă a lumii, punând la socoteală genii ca Albert Einstein, format în limba şi în cultura germană, izgonit de neandhertalii vremii.
***
S-a spus că lucrarea lui Tacitus despre ţara germanilor, ar avea un rol moralizator, ţinând seamă de decadenţa care pândea Roma. Un fel de exemplu d