Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesorii de la "Cuza" vor fi platiti in functie de citi bani aduc in facultate

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 19 august 2004 ·

In vreme ce in celelalte universitati facultatile isi tin banii in acelasi portofel, la Universitatea "Al.I. Cuza" se va ajunge din toamna la autonomie financiara pe catedre. Masura a fost deja votata de Senat, ca urmare a dificultatilor financiare mari pe care le au unele facultati si a nemultumirii catedrelor ce aduceau venituri mult mai mari in raport cu celelalte, toate cadrele didactice fiind remunerate insa la fel. La Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor (FEAA) masura se aplica deja de jumatate de an, considerindu-se ca stimuleaza cadrele didactice, acestea fiind nevoite sa aiba activitati cit mai multe si cit mai rentabile, precum si sa-si modernizeze cursurile. Profesorii din catedrele sarace risca in caz contrar sa vada cum un coleg cu aceeasi functie didactica si aceeasi vechime are un salariu dublu decit al sau. "Salarizarea se face in functie de veniturile obtinute", spune prof.dr. Vasile Cocris, decanul de la FEAA. Astfel, daca nu-si vor rentabiliza catedrele, profesorii de la Statistica (cu un grad de acoperire a cheltuielilor de 39% in acest moment) si cei de la Contabilitate (cu un grad de acoperire de 48%) vor avea de ce sa fie invidiosi pe colegii lor de la Finante, de exemplu, unde gradul de acoperire este de 94% si se primesc salarii mai mari. "Veniturile mici ale unor catedre se explica prin faptul ca specializarile corespunzatoare - de exemplu Statistica si Economie agrara - nu sint solicitate de studenti. Si daca cei la zi sint obligati, in functie de rezultate, sa le urmeze din anul III, cei cu taxa au libertatea de a face ce specializare vor", explica decanul Cocris diferentele de venituri intre catedre. Acesta considera ca solutii exista pentru acoperirea golurilor financiare: profesorii sa-si faca mai atractive cursurile si sa se orienteze in paralel spre alte activitati rentabile, cum ar fi consultanta acordata firmelor. (Mir

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 17 aprilie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
MIRON MUŞATA şi VOINESCU-COTOI SEVER, titulari ai Autorizaţiei de Construire nr. 70/25.10.2025, având ca scop „Construire casă de vacanţă D+P”, anunţă începerea lucrărilor la imobilul din sat Bran, com. Bran, str. Clincea nr. 60A, CF 110778. *** Sub

Crin Antonescu a solicitat CNSAS „toate documentele” din dosarul său legat de fosta Securitate: „Am crezut că au trecut vremurile șopârlelor și delațiunilor”

HotNews acum 9 ore
Crin Antonescu, candidatul susținut de PSD, PNL și UDMR la alegerile prezidențiale, a anunțat, miercuri, că a cerut Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) să îi ofere toate documentele din dosarul său legat de fosta Secu

Prinţul Paul al României, eliberat la Paris şi pus sub control judiciar în aşteptarea deciziei privind extrădarea

News.ro acum 7 ore
Secţia Curţii de Apel din Paris care se ocupă de dosarele de extrădare a dispus miercuri eliberarea lui Paul al României şi plasarea sa sub control judiciar, cu interdicţia de a părăsi ţara, informează AFP. Paul al României este vizat de un nou mand

Harvard este o „glumă”, unde se predă „ura și prostia”, acuză Donald Trump

HotNews acum 7 ore
Președintele american Donald Trump a escaladat miercuri lupta cu universitatea Harvard, după ce instituția de învățământ de elită i-a respins cererile, relatează DPA, conform Agerpres. „Harvard este o glumă, învață ura și prostia și nu ar mai trebui

„Nu există risc de black-out în România”. Care este „provocarea cea mai mare” în opinia ministrului Energiei

HotNews acum 7 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a oferit detalii despre discuțiile purtate în comandamentul energetic de marți, acolo unde i-au „fost prezentate scenariile și provocările cu care se confruntă întreaga regiune, dar cel mai important am agreat

Trupul unui bărbat, găsit într-un canal colector din Timişoara / Se pare că decesul ar fi survenit în urmă cu mai multe zile

News.ro acum 8 ore
Trupul neînsufleţit al unui bărbat a fost găsit, miercuri seară, într-un bazin betonat inundat în apropierea străzii Dunărea din Timişoara. Corpul a fost dus la IML pentru efectuarea autopsiei. ”La data de 16 aprilie 2025, în jurul orei 20:00, poliţ

Ciprian Ciucu a dat în judecată MApN: „Mi-e frică la modul real”. Ce l-a deranjat pe prim-vicepreședintele PNL

Libertatea acum 4 ore
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, prim-vicepreședinte PNL, a anunțat miercuri, 16 aprilie, că a inițiat o acțiune în instanță împotriva Ministerului Apărării Naționale prin care a contestat autorizația de construire a unui hotel cu circuit închi

Anchetă după ce o fată de 16 ani a fost găsită spânzurată în locuinţa sa din Timişoara

News.ro acum 13 ore
Poliţiştii din Timişoara au deschis o anchetă după ce o fată de 16 ani a fost găsită spânzurată în locuinţa sa. Împrejurările în care s-a produs fapta urmează să fie stabilite.

Scenariile alegerilor din România care sperie Bruxelles-ul. POLITICO analizează toate datele despre cele mai probabile runde ale prezidenţialelor înainte de ceea ce numeşte „un vot existenţial”

News.ro acum 12 ore
Toţi ochii sunt aţintiţi asupra României. Ţara se va prezenta la urne pe 4 mai în primul tur al unor alegeri prezidenţiale controversate, după ce îngrijorările legate de interferenţa Rusiei au dus la anularea votului iniţial în noiembrie anul trecut

Putin îl laudă pe Elon Musk şi îl compară cu Serghei Koroliov, părintele programului spaţial sovietic şi un erou naţional în Rusia

News.ro acum 6 ore
Vladimir Putin a salutat miercuri ambiţiile spaţiale ale miliardarului american Elon Musk, care vrea să organizeze o misiune pe planeta Marte, şi l-a comparat cu Serghei Koroliov, părintele programului spaţial sovietic şi un erou naţional în Rusia,

Vremea

București
acum

joi

8°/25°
vin.

10°/22°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

joi

7°/15°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/13°
dum.

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

9°/27°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/17°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

16°
joi

16°/29°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/21°