Publicitatea mincinoasa
Exista, in lumea civilizata, o lege care pedepseste publicitatea mincinoasa. Daca eu fabric un produs oarecare si informez cetatenii ca el are calitati absente la produsele de acelasi fel realizate de altii, iar informatia se dovedeste neadevarata, statul intervine si ma pedepseste pentru inducerea in eroare a cumparatorilor. Caci, de buna credinta, acestia opteaza pentru produsul meu, prin nimic diferit de celelalte, numai datorita informatiei mele de incorecte. Prejudiciul e dublu: pe de o parte, al insului pacalit de reclama mincinoasa, pe de alta parte - al fabricantilor de produse identice, carora le-am facut concurenta neloiala. Orice piata libera functioneaza pe principiul bunei credinte a celui care vinde, dator sa informeze cumparatorul asupra tuturor insusirilor produsului. Si nu e vorba numai de bunurile pipaibile, ci de toate categoriile de bunuri si servicii.
Singura care se sustrage, deocamdata, normei bunei credinte este piata electorala. Nici o instanta nu vegheaza, aici, la respectarea, fie si partiala, a regulilor jocului. Pe piata electorala se poate vinde orice, in orice conditii, astfel ca inselaciunea e la ea acasa. Candidatii ofera promisiuni in schimbul voturilor, insa nimeni nu verifica, dupa tranzactie, in ce masura promisiunile respective au devenit realitati. Si, de obicei, ele sunt doar reclame mincinoase, aducatoare de prejudicii.
Cutare candidat la o functie eligibila, aceea de primar bunaoara, jura ca va repara strazile, va ridica gunoaiele, va strange cainii vagabonzi, va reamenaja parcurile si locurile de joaca ale copiilor, va starpi birocratia, ca chibzui ca pe propriu-i avut banul public, va fi zi si noapte in slujba cetateanului. Iar lumea, de buna credinta, il voteaza. Insa, a doua zi dupa scrutin, alesul uita multele juraminte si-si vede numai de treburile sale. Patru ani
