Cele mai multe garantii - pentru IMM-urile din industrie Din 2002 si pana in luna iunie a acestui an, Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a sprijinit proiecte de investitii pe termen scurt, mediu si lung in valoare de 578,14 miliarde de lei. Potrivit datelor Agentiei pentru IMM-uri, FNGCIMM a aprobat 219 garantii, dintre care 126 sunt aferente creditelor pe termen mediu si lung, in valoare de 287,7 miliarde de lei (57,5 la suta), iar 93 reprezinta garantii aferente creditelor pe termen scurt, in valoare de 251,9 miliarde de lei. Exceptand Bucurestiul, care reprezinta 11,8 la suta din total - cea mai mare putere de garantare a creditelor, judetele cu cel mai mare procent in total garantii acordate au fost Maramures, Prahova, Vrancea, Covasna, Mures, Arges si Galati, cu procente cuprinse intre 8,6-15 la suta din total. Cele mai multe IMM-uri care au obtinut o garantie pentru un credit FNIGCIMM au fost din industrie - 66,2 la suta din total, constructii - 20,2 la suta, servicii - 7,03 la suta, transporturi - 3,36 la suta etc. Pentru acest an, Agentia pentru IMM-uri are in vedere constituirea unei retele nationale de fonduri de garantare in 15 orase principale din tara, care au ca scop cresterea accesului IMM-urilor la finantare.