Alina Cojocaru, serafica balerina de origine romana, care prin talent si munca asidua a cucerit intreaga lume, se intoarce acasa.
In data de 8 septembrie, scena Operei Nationale din Bucuresti va purta straie de sarbatoare. Alina Cojocaru, prim-solista operei londoneze Royal Ballet, impreuna cu partenerul sau de spectacole, prim-balerinul Johan Kobboorg, vor sosi in Romania pentru a dansa in "Lacul lebedelor".
Balerinii vor fi acompaniati muzical de Orchestra Operei bucurestene, aflata sub bagheta dirijorului Cornel Trailescu. Alina va putea fi vazuta in rolul lui Odette, iar Johan, in cel al lui Siegfried. Evenimentul este prilejuit de proiectul intitulat "Festivalul artelor" si organizat de Guvernul Romaniei, sub inaltul patronaj al Presedintiei.
Cei doi dansatori sunt invitati de marca, fiind prezenti in tara sub titulatura de "Special Guests" (invitati speciali). Aceasta titulatura este de altfel, una obisnuita, pentru ca, indiferent de locul unde poposesc, acestia danseaza ca oaspeti de seama, si nu ca simpli angajati.
Desi are numai 23 de ani, Alina a reusit sa aiba la picioare o lume intreaga, intr-un timp relativ scurt. Teatrele de opera de pe cele cinci continente duc o adevarata competitie in alegerea programelor, pentru a o avea pe scena lor pe gratioasa balerina, ca special guest.
Gratioasa si talentata
Alina Cojocaru este nascuta in data de 27 mai 1981, la Bucuresti. La 9 ani, artista a primit o bursa de studiu de la Scoala Superioara de Dans din Kiev, pentru ca, mai apoi, sa devina un nume consacrat al baletului mondial.
Gratia, eleganta sa fireasca au fost exersate si admirate in productii celebre, care au facut deliciul publicului: "Giselle", "Cenusareasa", "Romeo si Julieta", "Spargatorul de nuci", "Frumoasa din padurea adormita", opere ale caror coregrafii au fost