Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cadrele didactice vor fi expertizate psihiatric

Publicat in Buna Ziua Iasi, vineri 20 august 2004 ·

•Cele aproape 11 mii de cadre didactice din invatamantul preuniversitar iesean ar putea fi obligate sa se supuna unei expertize psihiatrice menite sa descopere afectiunile psihice incompatibile cu activitatea didactica •Reprezentantii Inspectorattului Scolar saluta aceasta initiativa, insa manifesta rezerve cu privire la aplicarea ei

Cele aproape 11 mii de cadre didactice din invatamantul preuniversitar iesean ar putea fi obligate sa se supuna peste cateva saptamani, la inceputul noului an scolar, unei exprtize psihiatrice menite sa descopere eventualele afectiuni psihice incompatibile cu activitatea didactica. In urma cu cateva zile, conducerea Ministerului Educatiei si Cercetarii (MEC) a anuntat ca a reusit sa definitiveze lista reactualizata a afectiunilor psihice incompatibile cu activitatea didactica, lista care ar trebui sa devina oficiala in cursul saptamanii viitoare, printr-un potocol incheiat cu Ministerul Sanatatii. Cadrele didactice care, la controlul efectuat la inceperea anului scolar, vor avea una din respectivele afectiuni nu vor mai putea sa-si desfasoare activitatea in invatamant, definitiv sau temporar. Acest nomenclator, prevazut inca din urma cu sapte ani prin Legea Statutului personalului didactic, a cunoscut o prima versiune in luna decembrie 2003, ca urmare a insistentelor sindicatelor din invatamant, insa a trebuit sa fie reactualizat, in urma unor critici aduse de o serie de specialisti. De altfel, ministrul Educatiei, Alexandru Athanasiu a vorbit despre acesta si in curusul vizitei facute pe 17 ianuarie in Iasi, ocazie cu care a promis ca nomenclatporul respectiv va fi finalizat pana la sfarsitul lunii februarie. Dincolo de aceasta, noul document, avizat de sindicate si de psihiatri, accepta balbismul (balbaiala), dar prevede ca incompatibile cu activitatea didactica o serie de afectiuni printre care: schizofrenia, tulbur

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 6 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 5 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 5 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 5 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 9 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 12 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°