Romania se numara printre tarile foste comuniste in care dupa 1989 amnezia comunista s-a dovedit aproape totala. In ce-i priveste pe intelectuali, explicatia o gasim mai ales intr-o rezistenta a lor ca si inexistenta la comunism si, desigur, in constiinta culpei pentru acest fapt.
Clasa politica? Daca dupa 1989 ar fi acceptat un „proces al comunismului“, Ion Iliescu si tovarasii sai ar fi pierdut de mult puterea. Atitudinea „Opozitiei democratice“ are si ea explicatiile ei. M-as opri la un singur exemplu, la cel al ministrilor Justitiei asociati respectivei „Opozitii“.
Atunci cand liberalii au intrat la guvernare, alaturi de FSN, in 1991, a existat o mare asteptare ca Mircea Ionescu Quintus, el insusi fost detinut comunist, va face ce trebuia facut. Ce s-a intamplat stim bine. Iar astazi stim bine si de ce s-a intamplat astfel – d-l Quintus a fost un colaborator foarte devotat al Securitatii.
Inaintea sa, un alt „democrat“, Victor Babiuc, a facut si el tot ce a putut ca arhivele sa ramana inchise si nimeni sa nu raspunda pentru ororile comunismului (Babiuc a fost magistrat in anii 60, apoi profesor la „Stefan Gheorghiu“, pentru ca recent sa avem indicii ale colaborarii sale cu Securitatea, inclusiv in cazul lui Paul Goma).
Un alt „democrat“, liberal si el, Valeriu Stoica. In guvernarea CDR, nici el nu a facut absolut nimic (din CV-ul d-lui Stoica retinem ca in regimul comunist a fost judecator mai mult de un deceniu).
Saptamana trecuta, m-am referit la Rezolutia PPE de condamnare a comunismului. La putin timp dupa ce a fost adoptata Rezolutia, in februarie anul acesta, PNTCD a anuntat un numar de masuri intampinand initiativa PPE. De atunci nu s-a mai intamplat nimic.
Fapt cat se poate de greu de inteles, dar explicand, probabil, inclusiv de ce sustinerea pe care partidul o are din partea PPE a devenit
