Preluarea celei mai mari distributii de gaze de pe piata romaneasca, Distrigaz Sud, de catre concernul francez Gaz de France a fost considerata de multi jucatori si analisti drept o mare surpriza, primul favorit pe lista fiind cotat grupul rus Gazprom. Dar lectia data de OMV, o alta companie de stat din Occident, s-a repetat pentru cei ce n-au avut suficienta rabdare sa o inteleaga: nici austriecii n-au plecat favoriti in cursa, dar cu o echipa puternica de negociere, o oferta financiara solida si cu un istoric favorabil in relatia cu sindicatele, au iesit firesc invingatori. Dar si mai important este efectul: economia de stat a Romaniei intra definitiv in sfera de influenta a "parintilor" Uniunii Europene, Franta si Germania, cu toate ca romanii inca nu s-au lecuit de ancestrala teama fata de rusi. Lupta pentru preluarea Distrigazurilor a devenit o afacere economico-politica, in valoare de peste 500 mil. $, datorita campaniilor puternice de lobby derulate in spatele scenei tranzactiei de fiecare jucator in parte. Dependenta Romaniei de importurile de gaz rusesc a speriat peste masura opinia publica interna, care s-a temut ca, daca Gazprom nu primeste "partea leului" la privatizarea distributiei de gaze, rusii vor aplica Romaniei tactica "inchiderii robinetului", uzitata in cazul vecinilor de peste Prut. Din punct de vedere rational insa, raporturile comerciale dintre Gazprom (furnizor) si Romania (consumator) nu au cum sa se schimbe din acelasi motiv pentru care Gaz de France si Ruhrgas au castigat licitatiile pentru privatizare. Romania, ca si Germania, Franta, Polonia sau Grecia importa gaze de la Gazprom, iar rusii nu au in niciuna din aceste piete distributii de gaze. Apoi, puterea Gazprom nu se masoara in metri cubi de gaze, ci in valuta forte incasata de la marii clienti din Occident, care tin pe picioare economia Rusiei. Pe de alta parte, rusii de la Gazprom