Si mai putini, mult mai putini sunt cei care se aflau atunci la cumpana dintre viata si moarte. Cei care, cu arma in mana, incercau, cu precare mijloace, sa tina piept puhoiului uman si uraganului de foc pravalit de cateva zile in partea de rasarit a tarii noastre.
Celor mai multi, ziua de 23 august le aminteste orele petrecute din faptul diminetii si pana in amiaza zilei, cand soarele incingea totul.
Incolonati pentru a parcurge kilometri, impovarati de portretele succesivilor conducatori ai Partidului Muncitoresc sau Comunist Roman si de lozinci jubilante sau "mobilizatoare", li se impunea o bucurie care nu era a lor, erau siliti sa fie figurantii unor masive butaforii menite sa ofere o imagine aflata la polul opus al realitatii sociale si sufletesti.
Nimic comun nu aveau toate acestea cu idealurile proclamate in noaptea de 23 august 1944 in care romanii au crezut, pe care
le-au salutat atunci cu un entuziasm neretinut, iar, cand au inceput sa fie calcate in picioare, multi s-au angajat in lupta pentru apararea lor.
Cei mai tineri nu-si mai amintesc de aceste defilari uriase devenite un adevarat calvar fizic si moral pentru fiecare in parte si toti laolalta. Pentru ei - si ei vor fi din ce in ce mai multi, o data cu trecerea timpului - nu numai 23 august 1944 a devenit istorie, ci si modul in care au fost anexate, denaturate, falsificate sensurile acestei zile.
Totul trece din ce in ce mai mult din registrul trairilor emotionale in cel al faptelor studiate.
Cei ce vor veni dupa noi se vor intreba, mai mult decat noi, care pastram amintiri indepartate chiar despre acea noapte sau despre succesivele sarbatoriri de pana in urma cu cincisprezece ani, daca 23 august 1944 a fost un act necesar sau nu, daca ceea ce a urmat dupa nu ne determina sa-i conferim o conotatie negativa…
23 august 1944 ramane unul din
