Paul si Iulia
Fericirea este viata. Cand Dumnezeu i-a dat viata omului, i-a dat si fericirea, dar uneori el nu are ochi sa o vada... sau poate n-o recunoaste.
Ma apropii de 60 de ani si cu toate ca nu am fost o fiinta dorita si iubita, nu am fost si nici nu sunt bogata, sunt totusi cat se poate de fericita. Extrem de fericita! Dumnezeu mi-a harazit sa beau din paharul "tineretii fara batranete" si cred ca l-am baut tot. Am fost, sunt si cred ca toata viata voi fi (chiar daca nu voi mai intra la ore) profesoara de biologie.
Ce este mai frumos, mai maret, decat sa vorbesti toata viata de aceste minunatii care sunt: plantele, animalele si omul. Apoi... sa traiesti printre tineri care vrand-nevrand te fac tanara. Invatam impreuna, radem impreuna, dansam impreuna, ma fac complice la sotiile lor si... ma simt mai aproape de varsta lor, imprimandu-mi o "tinerete fara batranete".
Cand nu voi mai intra la ore, imi va fi suficient sa-i vad pe strada si ma voi bucura ca ma cunosc si ii cunosc. Si cand nici asta nu va mai fi posibil, ma voi bucura de ciripitul vesel al pasarilor. Este de ajuns sa vad un lan de grau cu maci si albastrele, un camp cu plante multicolore din flora spontana si, nu in ultimul rand, un lot de floarea soarelui inflorit... Vara, cand plivesc in gradina de legume de la tara, ma imbata mirosul de cimbru si busuioc, de marar, leustean, iar cand ma duc la vie, care este pe o colina, in vecinatatea satului, trec prin rai. Da. Trec prin rai. Eu asa imi inchipui ca este raiul. Trec printr-o livada de meri infloriti. Daca nu ati vazut o livada de meri infloriti, cu florile lor albe, roz, roz spre rosu, care imprastie tot felul de miresme, cu iarba dintre ei moale, fina, ca o catifea veritabila, atunci nu stiti ce-i bucuria de a trai. Seara, cand ma intorc acasa, ma odihnesc putin pe iarba calda de peste zi si, de pe colina, imi privesc
