Francis FUKUYAMA

Viitorul nostru postuman. Consecintele revolutiei biotehnologice

Traducere de Mara Radulescu, Editura Humanitas, 2004, 298 p.

Dincolo de respectabilitatea care i-a facut celebri, victorienii au meritul de a fi democratizat pentru prima oara accesul la informatie. Potrivit lui Norman F. Cantor, „fie ca era vorba de romancieri sau filozofi, oameni de stiinta sau teologi, intelectualii secolului al XIX-lea cautau [...] sa-si exprime ideile intr-un limbaj cit mai accesibil, non-tehnic“1. Scopul acestui demers, continua Cantor, era dublu: pe de o parte, se dorea cistigarea unei audiente cit mai largi, pe de alta parte, exista un impuls misionar de a raspindi cultura in mediile clasei de mijloc, dar si in rindul acelei paturi mai educate din interiorul clasei muncitoare.

Ulterior, lucrurile s-au schimbat, din dorinta modernistilor de a arunca din nou artele, si cu atit mai mult stiintele exacte, in „turnul de fildes“ al elitismului absolut, departe de privirile si puterea de intelegere ale celor (mai) multi. Dispretul modernismului pentru mase a avut insa si consecinte benefice, in prima faza total nebanuite.

Gradul inalt de ezoterism, descurajant initial, a constituit ulterior tocmai motivatia necesara de a se depasi barierele lingvistice si epistemologice impuse. Altfel spus, individul s-a adaptat din nou, nivelul de cultura si comprehensiune a evoluat, pentru ca, in postmodernitate, sa asistam la un proces de dizolvare a polaritatilor impuse de modernism (cultura inalta versus cultura populara, de exemplu), ele ajungind sa se intrepatrunda, imprumutind una de la cealalta, pe fondul exploziei informationale, a „transparentizarii“ societatii, „prin accesul aproape nelimitat al individului la toata informatia“2.

Despre „transparentizare“ (termen impus de Gianni Vattimo) vorbeste si Francis Fukuyama