Dobanzile medii la creditele in lei nou acordate de banci atat persoanelor fizice cat si firmelor au schitat in luna iunie un inceput de tendinta de scadere, dupa varful atins in mai, potrivit datelor statistice stranse de BNR.
Prima luna in care banca centrala a dat semnalul de inceput al reducerii dobanzilor la lei, prin diminuarea dobanzii de interventie cu o jumatate de punct procentual, a consemnat revenirea ratei medii a dobanzii la creditele noi acordate in lei pentru persoane fizice sub nivelul de 30% pe an. Mult mai stabila in timp, dobanda medie la creditele pentru companii a scazut usor, spre 25% pe an.
Dobanzile in moneda nationala au ramas insa net peste nivelurile de la inceputul acestui an si inca si mai sus comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, cand practic atingeau minimuri istorice.
In ciuda declaratiilor majoritatii bancherilor privind riscul descurajarii economiilor in lei in cazul unei reduceri pripite a dobanzilor, ratele medii la depozitele noi constituite in luna iunie au pierdut 0,2 puncte procentuale, atat la persoane fizice cat si la persoane juridice.
In acelasi timp, minima scadere a dobanzilor la creditele in lei a fost insotita de o miscare similara a dobanzilor la creditele in euro si chia si in dolari, in cazul persoanelor fizice. Ceea ce a mentinut, fara indoiala atractivitatea imprumuturilor in valuta.
De altfel, la nivelul lunii iunie creditul neguvernamental a crescut cu un ritm relativ moderat de 3,3% (2,7% in termeni reali), care a fost insa rezultanta unui salt de 5,5% al creditelor in dolari si euro, in timp ce finantarile in moneda nationala au inregistrat o majorare simbolica de 0,5%. Cu alte cuvinte banca centrala a obtinut mult dorita temperare a creditului, insa numai pe componenta in moneda nationala - adica in zona in care chiar are nevoie