Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consilierii judeteni din Alianta D.A. sunt impotriva comasarii institutiilor de cultura

Publicat in Ziua Constanta, marți 24 august 2004 ·

Reactii intarziate

Reprezentantii PNL si PD au declarat ca in opinia lor nu prin reducerea de fonduri si de personal se va face o adevarata rentabilizare a institutiilor de cultura * Alianta considera ca intr-un oras de talia municipiului Constanta, actul cultural nu trebuie redus ci dezvoltat si intens promovat * Consilierii opozitiei condamna pe aceasta cale comportamentul consilierilor social-democrati pe care-i considera "marionete aservite unor anumite cercuri de interese" si considera ca in situatia actuala, interesele pesedistilor vor prima in defavoarea nevoilor cetatenilor * Liberalii si democratii vor ataca in contencios administrativ hotararile incriminate Sedinta Consiliului Judetean desfasurata saptamana trecuta a redeschis seria contrelor dintre consilierii PNL si PD pe de o parte si cei ai PSD pe de alta parte. Asa cum am prezentat intr-un amplu material, aliatii au refuzat sa participe la sedinta CJC, motivul invocat fiind primirea proiectelor de hotarare ce urmau sa fie supuse aprobarii plenului consiliului, abia cu doua ore inainte de sedinta. Atunci, in cadrul unei conferinte de presa, liderul grupului de consilieri PNL -PD, Dan Culetu, acuza maniera practicata de conducerea CJC prin care se incalca legea administratiei. Consilierii Aliantei au precizat ca ei nu-si pot da votul in probleme foarte importante, in necunostinta de cauza cu fac colegii de la PSD si PRM, dar au precizat ca se vor prezenta la orice sedinta pe care presedintele CJC o va convoca, pentru ca la mijloc este vorba de interesul cetatenilor. Reprezentantii Aliantei au anuntat ca dupa studierea proiectelor de hotarare pe care au refuzat sa le aprobe dupa ureche, vor sesiza Prefectura asupra aspectului de ilegalitate al sedintei, iar daca prefectul va refuza vor ataca in contencios hotararile importante pentru ca au datoria sa monitorizeze derapajele puterii. Ieri, reprez

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan: „Un termen realist pentru formarea Guvernului este de două săptămâni”. Ce a spus președintele despre desemnarea premierului

Adevarul acum 37 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat luni de la Vilnius că un termen realist pentru formarea noului Guvern este de două săptămâni. El a subliniat că desemnarea unui premier va avea loc doar în momentul în care va exista o susținere parlamentară solid

VIDEO Activiştii Greenpeace au furat statuia de ceară a lui Emmanuel Macron din Muzeul Grévin şi au depus-o în faţa Ambasadei Rusiei

HotNews acum o ora
Statuia de ceară a lui Emmanuel Macron a fost furată luni, în cursul dimineţii, de la Muzeul Grévin din Paris, de către activişti Greenpeace care au depus-o apoi în faţa Ambasadei Rusiei, în semn de protest faţă de legăturile economice ale Franţei c

Nicușor Dan, despre o posibilă vizită în SUA: La nivel de președinte, nu se pune problema de o vizită în 2025

Gandul acum 51 minute
Nicușor Dan exclude posibilitatea unei vizite în SUA, dar și dinspre Statele Unite spre România, în 2025. Șeful statului român spune că România va avea o administrație nouă și, prin urmare, relațiile externe, în special cele cu SUA, trebuie să mai a

Cine este Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei

HotNews acum 9 ore
Karol Nawrocki, câștigător al alegerilor prezidențiale din Polonia cu 50,89% din voturi, este un istoric naționalist specializat în lumea criminală, boxer amator, care a obţinut sprijinul principalului partid de opoziţie, Lege şi Justiţie (PiS), dar

Întrevedere Nicușor Dan – Volodimir Zelenski / Președintele Ucrainei i-a mulțumit pentru sprijinul acordat de România

G4Media acum 33 minute
Președintele Nicușor Dan a avut, luni, o întrevedere cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, în marja summitului B9 de la Vilnius. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - La începutul întâlnirii, președin

Roland Garros: Madison Keys s-a calificat în sferturi pentru a treia oară

News.ro acum 46 minute
Jucătoarea americană Madison Keys s-a calificat luni în sferturile de finală ale turneului feminin de la Roland Garros, pentru a treia oară în cariera sa. Ea a mai ajuns în acest stadiu al competiţiei în 2018 şi 2019. Americanca Madison Keys (30 de

Când vor fi virate alocațiile, indemnizațiile și pensiile în luna iunie? Calendarul plății drepturilor sociale

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale și instituțiile din subordine sau în coordonare au luat măsuri pentru ca plățile către beneficiari să fie făcute fără sincope și în această lună în care este minivacanța de Rusalii. „

Călin Popescu Tăriceanu, achitat definitiv în dosarul în care a fost acuzat că a luat mită 800.000 de dolari de la Fujitsu

HotNews acum 3 ore
Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat definitiv, luni, de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul în care a fost acuzat de DNA că în perioada 2007-2008, când era prim-ministru, a primit de la compania Fujitsu Siemens Computer

Prima instalație de detritiere din Europa și a treia din lume a început să fie construită la Cernavodă: Burduja: „România marchează un moment ISTORIC”

Gandul acum 25 minute
Nuclearelectrica, în parteneriat cu Korea Hydro & Nuclear Power, au turnat luni, la centrală de la Cernavodă, primul beton în construcția primei Instalații de Detritiere din Europa și a treia din lume, au anunțat oficialii companiei naționale și ai

Nicuşor Dan, după cazul crimei din cartierul Cosmopolis: Trebuie să extindem reţeaua de centre la care victimele violenţei domestice pot să apeleze

G4Media acum 33 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, luni, după cazul crimei din cartierul Cosmopolis, că autoritățile trebuie să extindă reţeaua de centre la care victimele violenţei domestice pot să apeleze, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții vid

Vremea

București
acum

28°
lun.

17°/29°
mar.

17°/30°
mie.

19°/30°
joi

19°/32°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/29°
mar.

18°/30°
mie.

16°/27°
joi

17°/30°
Constanta
acum

25°
lun.

16°/28°
mar.

15°/24°
mie.

19°/23°
joi

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

13°/28°
mar.

15°/27°
mie.

16°/26°
joi

16°/29°
Timisoara
acum

29°
lun.

14°/29°
mar.

16°/29°
mie.

18°/30°
joi

19°/32°