Boris Vian
Blues pentru o pisica neagra
Traducere de Nicolette Tiloi
Editura Univers, Bucuresti, 2004,
142 p.
Singurul volum de proza scurta publicat de Boris Vian in timpul vietii sale se numea Furnicile, dupa prima povestire pe care o cuprinde, in fapt un jurnal de front intrerupt brutal prin moartea diaristului. Editura Univers a ales un alt titlu pentru traducerea romaneasca, constatind probabil ca tema razboiului ca macel generalizat nu mai poate avea acum acelasi impact ca la prima editie a cartii, aceea din 1945. Alegerea sa e sugestiva: dintre toate povestirile, Furnicile pare azi singura oarecum datata istoric, amintind de un anumit gen de literatura angajata care si-a gasit notorietatea prin romanele lui Malraux sau Remarque, in timp ce Blues pentru o pisica neagra poate fi considerata adevarata piesa de rezistenta a unui volum in mod esential avangardist, excentric, experimentalist.
Aluziile muzicale sunt omniprezente in povestirile acestea, in care se face simtita mai degraba tusa saxofonistului si a cronicarului de jazz decit amprenta romancierului in devenire.
Pentru Vian, muzica reprezinta un model ideal al literaturii, din cel putin doua motive: intii, pentru ca traditia culturala a consacrat-o ca arta non-referentiala prin excelenta; apoi, pentru ca ea permite improvizatii virtual infinite in jurul unei teme date. Cit de importante sint aceste trasaturi pentru proza lui Vian se poate vedea din fragmentele pe care le alegem, aproape la intimplare, din povestirea Instalatorul. Asadar, mai intii sintem pusi la curent cu naratiunea principala: un cetatean se trezeste la usa cu un instalator pe care il lasa, afabil, sa-i macelareasca instalatia de baie, desi aceasta era perfect functionala.
Apoi intra si tema secundara „psihologica“, anuntata, difuz dar inconfundabil, inca din
