Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Haos funciar la Cotnari

Publicat in Buna Ziua Iasi, marți 24 august 2004 ·

•Directorul general al Agentiei Domeniilor Statului (ADS) a venit special la Iasi pentru rezolvarea situatiei terenurilor din comuna Cotnari •Prefectul Cretu considera ca la Cotnari multi oameni detin aceeasi suprafata de teren in doua locuri •Terenurile vor fi remasurate, iar titlurile de proprietate emise pana acum ar putea fi anulate

Harababura funciara inregistrata in ultimii ani prin acordarea unor titluri de proprietate in mod eronat in comuna Cotnari continua cu un haos. De cand a inceput punerea in aplicare a legilor fondului funciar in anul 1991, (Legea 18/1991), taranii din comuna Cotnari au demarat mii de procese in instanta, fiind nemultumiti de modul in care au fost improprietariti. Nu de putine ori, taranii s-au rasculat si a fost necesara interventia jandarmilor. Unii au primit terenuri pe care nu le meritau, iar altii nu au avut nici o sansa sa mosteneasca terenurile parintilor, desi aveau acest drept. Trebuie precizat insa ca nemultumirile sunt determinate si de faptul ca sunt vizate numai terenuri acoperite cu vita de vie, desi parintii taranilor care doresc acest lucru nu au avut niciodata culturi de acest fel. In anul 2002, prefectul judetului Iasi de la acea vreme, Corneliu Rusu Banu, a anulat nici mai mult, nici mai putin de 186 titluri de proprietate de pe raza comunei Cotnari. Asta in conditiile in care, desi este una dintre cele mai mari comune ale judetului, la Cotnari au fost eliberate, din anul 1991 si pana astazi, numai 800 de titluri de proprietate la un numar de opt mii de locuitori. Prin urmare, desi s-au chinuit zece ani, autoritatile judetului au inregistrat un esec in ceea ce priveste aplicarea legilor fondului funciar la Cotnari. In urma unei intalniri care a avut loc ieri s-a ajuns la concluzia ca haosul de la Cotnari va capata o noua fata. Adica toate titlurile de proprietate acordate pana acum ar putea fi anu

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Germania merge în sferturi, după victoria cu Danemarca

Ziua Constanta acum o ora
A doua echipă calificată în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania, după Elveția, este selecționata țării gazdă, care a dispus de Danemarca în optimi. La Dortmund, Germania s-a impus cu 2-0 (0-0), prin golurile lui Ha

Amendă pentru Aeroportul Otopeni, după câteva zile cu aerul condiționat stricat. Temperatura din interior depășea 30 de grade

Ziare.com acum 5 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat cu 10.000 de lei Aeroportul Internaţional Henri Coandă din cauza temperaturii ambientale pentru limita normală în terminalele Plecări şi Sosiri, determinată de defecţiuni la sistemul de

Este oficial Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 8 ore
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi, potrivi

Atacator cu arbaleta, ucis în faţa ambasadei israeliene din Belgrad. Un poliţist a fost rănit

Mediafax acum 7 ore
Poliţia l-a identificat pe atacator ca fiind un „convertit" la islam, care s-a născut în 1999 în oraşul Mladenovac, la aproximativ 50 de kilometri de Belgrad, conform AFP. Atacul a avut loc sâmbătă în capitala sârbă, când atacatorul l-a împuşcat pe

Incendiu masiv la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în 6 regiuni greceşti

Mediafax acum 6 ore
Un incendiu de vegetaţie a izbucnit sâmbătă după-amiază într-o zonă forestieră la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în şase regiuni greceşti. Patruzeci de incendii de vegetaţie au izbucnit din zorii zilei în întreaga ţară.

Tensiuni în creștere la granița dintre Ucraina și Belarus. Ambele țări îşi consolidează dispozitivul militar

Ziare.com acum 4 ore
Armata din Belarus a anunţat sâmbătă, 29 iunie, desfăşurarea unor sisteme antiaeriene suplimentare la graniţa cu Ucraina, după ce anterior a sporit acolo de asemenea efectivele forţelor terestre. Totul în timp ce a acuzat Ucraina de pregătirea unor

Pescari morți după ce au băut din sticle găsite în mare, crezând că e alcool

Ziare.com acum o ora
Patru pescari din Sri Lanka au murit, iar alţi doi sunt în stare critică după ce au consumat un lichid necunoscut din sticle pe care le-au găsit în timp ce se aflau pe mare, potrivit presei locale, informează BBC. Persoanele respective se aflau într

Carla Bruni-Sarkozy, audiată. Ce riscă soția fostului președinte al Franței

Ziare.com acum 6 ore
Carla Bruni-Sarkozy va fi convocată din nou la o audiere judiciară în dosarul legat de finanţarea campaniei electorale din 2007 a soţului său, fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, cu fonduri oferite de fostul dictator libian Muammar Gaddafi, relatează

Un băieţel de 11 ani a fost dat dispărut. Polițiștii cer ajutorul populației pentru găsirea copilului

Ziare.com acum 7 ore
Poliţiştii din Botoşani cer ajutorul populaţiei pentru identificarea unui băieţel de 11 ani care a dispărut în cursul zilei de sâmbătă, 29 iunie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IP) Botoşani, Delia Nenişcu, co

Canada: Condamnare la trei ani de închisoare pentru o mamă care a pretins în mod fraudulos că fiicele sale erau inuite

News.ro acum 6 ore
O femeie din Canada, Karima Manji, a primit în mod fraudulos echivalentul a 100 000 de euro reprezentând beneficii pentru inuiţi, relatează Le Figaro. Femeia a fost condamnată în această săptămână, după ce a pledat vinovată pentru fraudă în februari

Vremea

București
acum

24°
dum.

21°/36°
lun.

21°/39°
mar.

21°/33°
mie.

20°/27°
Iasi
acum

22°
dum.

21°/33°
lun.

20°/35°
mar.

17°/29°
mie.

17°/29°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/28°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
mie.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/25°
mie.

17°/18°
Timisoara
acum

22°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°
mar.

17°/23°
mie.

17°/25°