A l'ombre des gros bombardiers en forme

A stabili vacanţa mare pe 1 aprilie - ziua păcălelilor -, la capătul celui mai greu an şcolar, al luptelor de ariergardă cu matematicile, chimia şi fizica, fusese decizia ministrului învăţământului. Se numea Ion Petrovici, era singurul din guvern căruia mareşalul i se adresa cu ,domnule profesor", scrisese, în anii maturităţii, o carte, amintirile unui băiat de familie, pe care n-o citisem, deşi tot băiat de familie - sau poate tocmai de aceea.

Vladimir Streinu îi era consilier, pe Şerban Cioculescu îl numise inspector general în învăţământul secundar şi director al publicaţiei pentru tineret a ministerului. Se ştia că vacanţa timpurie fusese dictată de teama unor bombardamente în perspectivă. Vremea era deosebit de dulce în acel început de primăvară, situaţia mea în lume se vădea pasabilă: încheiasem clasa şasea liceală - a zecea în numărătoarea de astăzi - nevătămat, aveam ca bunuri proprii o bicicletă îndelung poftită, un N.S.U. (Nekansulm) cu dublu cadru orizontal şi cu părţile de îmbucare sudate, deci fără nici un detaliu, inclusiv ghidonul - cromat. Departe, prin urmare, de precedenta, un T.V.N. - Triumph Werke Nüremberg - produs al aceleiaşi industrii germane dintr-un an cu mult mai bun. Dar care-mi fusese furată.

Lungă, stabilă, cu un mod propriu de a se legăna pe pavele, noua bicicletă te invita, parcă, la drum. Cu ea urcam în fiecare dimineaţă pe strada Ştirbei Vodă, tot la fel coboram, la sfârşitul orelor de curs, pe aceeaşi stradă, dar în mult mai mare viteză. Ca să intru în posesia ei îmi vândusem cea mai mare parte din biblioteca personală la care mama mai adăugase banii de pe o scoarţă oltenească. Era război, criză, chiar în familiile cu venituri peste medii lipsurile se înmulţeau. Etajul vilei fusese închiriat. în iarnă avusese loc catastrofa militară de la Cotul Donul