Poetul popular Găină & comp.
În paralel cu această tragedie se desfăşoară tragicomedia vieţii de la ţară, relatată - epistolar - de Iustin Olaru. Prozatorul se întrece pe sine descriind în registru satiric, prin intermediul personajului său, protipendada unui sat din România socialistă. Iată, ca eşantion, un fragment din scrisoarea în care tânărul scriitor povesteşte cum a băut în doi cu Socoliuc, primarul comunei:
"Până la urmă m-a rugat să-i cânt, şi aşa s-a mai îmblânzit puţin şi, după o duşcă zdravănă, şi-a şters lacrimile: ŤMă, tu ai habar ce fac eu când zac aici, lângă telefon? se interesă el deschizând fişetul. Că uneori te prinde urâtul de nici să bei nu-ţi mai vine..." "Nu", i-am răspuns, mulţumindu-mă să-i urmăresc gesturile uşor inhibate, stângăcia cu care scosese un caiet şcolar cu un Eminescu şters, desenat pe copertă, şi amestecul de şiretenie şi jenă din priviri. Ť Tu ai scris vreodată poezii?" "Nu, cel puţin până astăzi", i-am răspuns. ŤŞi când n-ai ce face, când te apucă, aşa, urâtul, un fel de să-ţi vină să-ţi zbori creierii?" Am ridicat din umeri convins că nu sentimentele mele aveau importanţă în clipele acelea. ŤAm şi din ălea şi din ălea, spuse, după cum îmi vine. Dacă citesc presa sau dacă mă ciondănesc cu nevasta, depinde... Aşa-i viaţa... Nu-s nici mai bune, nici mai rele ca ale altora... Că citesc şi eu când am timp..." Apoi, cu un gest ferm, mi-a întins caietul atrăgându-mi atenţia că în prima parte sunt Ťdin ălea, mai cu suflet şi necazuri, după cum decurge viaţa".
E cumplită gelozia/ Doamnelor din România,/ Orice gest interpretează/ Şi toate le enervează!/ Şi te află peste tot/ Urmărindu-te cum pot!/ Nu mai poţi bea un coniac/ Că-ţi dă cu poşeta-n cap!
Ce era să-i spun? L-am încurajat în continuare, însă privirea lui suspicioasă, nemulţumită nu mi-a plăcut: habar n-am ce ar fi aştep
