Pentru altii, au fost valorile "adevaratului" nationalism, ale unui crestinism cu nuante pronuntat xenofobe si antisemite, ale unui monarhism desuet sau ale unui xenofobism in primul rand anti-maghiar si anti-rus. Aceste contra-memorii este clar ca nu se pot reconcilia usor, decat ca forme de opozitie impotriva regimului comunist asa cum a existat el, cu definitiile sale specifice asupra memoriei colective. Dupa eliminarea acestui inamic comun, contra-memoriile noastre si-au luat zborul intr-un spatiu public in care nu mai era clar deloc cui apartineau atuurile morale. Dezbaterile asupra a ce semnificau anumite date istorice, si pe care dintre aceste date trebuie/ar fi bine sa le comemoram, continua. Sarbatorirea unei anumite date poate deveni o victorie importanta, dar profund instabila, a unui regim politic, pentru ca aceasta data are o potentiala rezonanta foarte adanca in sufletul electoratului. Desi majoritatea dintre noi nu am fost acolo pe 23 august 1944 si desi nimeni din actualii cetateni ai Romaniei nu a asistat la adunarea de la 1 decembrie 1918, fiecare persoana pe care am intervievat-o intre 1997 si 2002 intr-un lung sir de interviuri despre sarbatorile nationale are o opinie asupra acestor date. Si pentru ca romanul este nascut istoric, mai degraba decat poet, politicienii se apleaca cu grija sa inteleaga care ar fi semnificatiile cele mai avantajoase de pus in evidenta. Deocamdata, a fi anti-comunist pare sa fie in continuare la moda, fara mari diferentieri de nuanta in privinta alternativelor simbolice oferite. Etno-nationalismul insa este clar inca o pozitie universal acceptata: 1 Decembrie este in continuare sarbatoarea nationala a Romaniei, desi este o data cu semnificatii profund ambivalente in privinta tolerantei si a democratiei.

Dar ce se poate spune despre 23 august? Este adevarat, si o stim cu totii deja, ca participarea comunistil