Între metafizicul ,fir de mărar şi cerul albastru", cum se numea prima carte a Sandei Niţescu şi între steak-ul de ton roşu sau fasolea bătută, cum sună titlul insolitului ghid al numai ceea ce autoarea considera a fi o microtipologie a cafenelelor pariziene, volum intitulat simplu Cafe publicat la ,Cartea Românească" în 2002. Tot între timp, vede lumina tiparului la Editura l'Harmattan, originalul francez al Firului de mărar... pe care Irina Mavrodin îl tălmăcise admirabil, în română şi căreia îi este dedicat de astă dată Steakul de ton roşu... scris direct în română.
În cei şapte ani care au trecut de la debutul literar al Sandei Niţescu, în scriitura ei a survenit o modificare de perspectivă şi de traseu. Exilată la Paris, sub gingaşa tiranie a madeleinei proustiene, bântuită de nostalgii, Sanda Niţescu redactase 29 de scrisori adresate unei prietene mai mult sau mai puţin imaginare. Era prima ei carte, în care confesiunea, memorialistica, spiritul de observaţie, descrierea şi notaţia exactă, plus savoir faire-ul culinar, erau condimentate tandru şi discret cu mirodenii identitare conform principiului ,spune-mi ce mănânci ca să-ţi spun cine eşti".
Reveneau în cea dintâi carte a Sandei Niţescu, aproape ca un laitmotiv, câteva componente ale bucătăriei româneşti ridicate la rang de simboluri: mărarul din titlu, desigur, mămăliga şi vinetele...
Elogiul vinetei transformată în binecunoscuta salată (servită cu ceapă sau usturoi, subiect extrem de controversat la mesele exilaţilor sau românilor care trăiesc în străinătate) este precedat însă de un fel de proces-verbal al supliciilor pe care biata legumă trebuia să le îndure până a se transforma în îndrăgita pastă pe care francezii o denumesc preteneţios ,caviar d'aubergines"...
Antologică rămâne tot în prima carte a Sandei Niţescu evocarea ,mămăligii" devenit