Pe Stelian Tănase cei mai mulţi îl ştiu din ipostaza de moderator de succes al unor talk-show-uri de televiziune pe teme politice sau din analizele publicate în presa cotidiană ori în revista "22". Alţii ştiu despre el (şi) că este unul dintre prozatorii interesanţi ai "generaţiei optzeciste". Puţini îşi mai amintesc de faptul că la începutul anilor �90 a fost un politician de succes (deputat în legislatura 1992-1996, vicepreşedinte al Partidului Alianţei Civice, unul dintre personajele importante ale Opoziţiei la vremea respectivă) şi, încă şi mai puţini, că, înainte de decembrie 1989, a stat la originea unei scrisori de protest, adresate lui Nicolae Ceauşescu de elita scriitoricească a timpului.

Am făcut această succintă schiţă a traseului urmat de Stelian Tănase în spaţiul public pentru că ea este în măsură să explice specificitatea textelor sale în literatura politică românească. Articolele politice ale lui Stelian Tănase se desprind din contingent prin aceea că ele sînt rodul unei triple experienţe: de scriitor, de om politic şi de analist politic. Spre deosebire de majoritatea comentatorilor politici de la noi, Stelian Tănase are şansa de a privi lucrurile dinspre ambele capete ale baricadei (elită politică/mass media), iar calităţile sale scriitoriceşti îi permit să spună lucrurilor pe nume într-un limbaj viu, netributar limbii de lemn sau formulelor aseptice şi insipide din articolele specialiştilor, marca "Ştefan Gheorghiu".

Despre comentatorii politici se spune îndeobşte că sînt excelenţi profeţi ai evenimentelor trecutului. Fiecare dintre ei poate explica raţional de ce un eveniment din trecut s-a petrecut într-un anumit fel şi nu altfel, cum devenise el previzibil cu multă vreme înainte şi care sînt consecinţele sale pentru prezent. Fireşte, fiecare analist politic încearcă să îşi extindă judecăţile şi spre un viitor, mai mu