Oricum, publicul a ramas relativ nedumerit: "Ce-a fost de fapt cu cearta asta a intelectualilor? Ce interes are si cine? Vezi, intelectualii sunt de fapt oameni ca oricare altii, se cearta pentru interesele lor, derizorii in raport cu cei care ii citesc." Sunt inclinata sa cred insa ca dincolo de mai vechi neintelegeri personale intre cei aflati pe terenul "certei", reiterate cu prilejul unui premiu refuzat, dincolo de un discurs inadecvat, evident resentimentar, cu ocazia aceluiasi premiu, dincolo de citate care amesteca persoane cu intentia expresa de a le jigni, dincolo de apelative care ii jignesc nu doar pe cei carora li se adreseaza, ci si pe cei care le utilizeaza, dincolo de dezvaluiri biografice care au creat mai degraba reactia inversa, de simpatie pentru "demascat", dincolo de demolarea obsesiva a autorilor de succes garantat in fata publicului, e vorba de o disputa care anunta o schimbare de paradigma culturala.
Nu intamplator cele doua carti** care au alimentat-o, alaturi de articolele legate de premiul ASPRO, reviziteaza cultura romana si demersul elitelor romanesti de la sfarsitul secolului 19 si inceputul secolului 20. Pentru cei doi tineri comentatori, Gherea si Maiorescu au luat locul triadei de aur Eliade-Cioran-Noica. Se apropie, cred, momentul cand piata va da semnalul suprasaturatiei de interbelici. Afirm acest lucru cu cea mai mare neutralitate, asa cum incerc sa imi exprim, in acest articol, doar punctul meu personal de vedere. Fac parte si eu, ca si majoritatea paltinisenilor, din generatia care a fost fericita sa contribuie la recuperarea treptata a bogatiei culturale interbelice, cu atat mai epatanta cu cat pentru noi venea dupa canonul mutilant al realismului socialist. Deja pentru generatia 80 cultura interbelica nu mai avea aroma fructului oprit. Pentru urmatoarele, va insemna doar "lectura de clasa obligatorie". Recuperarea
