Intr-atat, incat un mare istoric de arta francez de atunci, indragostit de Romania, Henri Focillon(2), putea vorbi de "scoala de arta de la Marea Neagra", intr-un sens apropiat de ceea ce au reprezentat pentru arta occidentala locuri celebre ca Barbizon, Fontainebleau, Pont-Aven. Balcic a fost Barbizonul romanilor si nici un alt loc (precum Baia-Mare pentru inceputul secolului 20 sau, mai aproape de noi, Poiana Marului si Tescani) nu a avut importanta lui istorica.
In marea expozitie de la Muzeul National de Arta, am descoperit cu delicii peisaje de mare, de port, de oras, portrete de turci si tataroaice, scene de birt si de cafenea sau interioare cu atmosfera orientala semnate de nume mai putin vehiculate in istoriile canonice ale artei romanesti moderne, in legatura cu acest loc, precum Henri Catargi, Tache Papatriandafil, Samuel Mützner, Lucia Dem-Balacescu, Max W. Arnold, Nutzi Acontz, Constantin Artachino, Kimon Loghi, Margareta Sterian sau Paul Miracovi, dar si mai cunoscutii Ion Theodorescu-Sion, Eustatiu Stoenescu, P. Iorgulescu-Yor si mai ales Vasile Popescu, un mare, foarte mare pictor care ar merita o retrospectiva adevarata.
Din mareea de tablouri te frapeaza inca o data, armonios si convingator, ceea ce stiai deja despre pictura romana clasic moderna, sensibilitatea fina pentru natura salbatica, lirismul panic si emotionalitatea tandra in fata formelor vii, surprinderea unei dimensiuni intemporale a realitatii vizibile. Un gust rafinat al pitorescului convertit in pura picturalitate - o picturalitate topita si luminoasa, modulata de fiecare artist la o cota de obicei inalta a stilului fiecaruia, caci Balcicul incita la fervoare si intensitate. Chiar daca uneori repetitiva prin subiecte si nitel obositoare prin cantitate, tocmai prin numarul artistilor si al lucrarilor prezentate, rod al unei munci muzeografice de calitate, expozitia i
