Catherine Durandin este bine cunoscuta, atat cititorilor francezi cat si romani, pentru numeroasele ei lucrari privind istoria Romaniei, cea mai valoroasa fiind ampla sinteza aparuta sub titlul Histoires des Roumaines (Fayard, 1995) editata si in versiune romaneasca (1995). Dar preocuparea ei principala a fost si este Romania comunista si postcomunista (La Roumanie de Ceausescu, Paris, 1998; Nicolae Ceausescu. Vérités et mensonges d'un roi communiste, Paris, 1990, in versiune romaneasca la Ed. Nemo, 1992; Roumanie un piége?, Paris, 2000). Dupa Ulysse de Marsillac si Paul Morand, Catherine Durandin este al treilea, iar daca adaugam si pe Frédéric Damé, care se rezuma doar la anul 1906, cel al sarbatoririi a 40 de ani de domnie a regelui Carol I, ea este al patrulea francez de notorietate care consacra cate o carte istoriei sau descrierii orasului Bucuresti.
O carte despre Bucurestiul de azi si cel din perioada comunista se impunea cu atat mai mult, cu cat istoricii romani nu s-au grabit sa o scrie.
In "amintirile si plimbarile" profesoarei Catherine Durandin, cronologia este inversa, de la prezent, adica al Bucurestiului actual, spre trecut. De altfel, prima parte a cartii este cea mai reusita deoarece cuprinde propriile impresii ale autoarei asupra Bucurestiului, in perioada postcomunista. Strazi murdare, balti, noroi pe timp de iarna si toamna tarzie, o atmosfera irespirabila, mai ales in lunile verii, praf, nori de praf, datorita permanentelor santiere de constructie haotica, renovarea multor case ce apartinusera fostelor elite din perioada interbelica si constructia altora, de gust indoielnic, oricum sfidatoare, ale actualilor potentati, partile comune respingatoare si urat mirositoare ale "blocurilor ceausiste", spre deosebire de interioarele unora dintre apartamentele locatarilor unde fiecare, dupa posibilitati, a reusit sau incearca sa dea lo
