Cateva zeci de "pagubiti Dacia", cei care inainte de 1989 au depus bani pentru cumpararea unui autoturism si au ramas apoi cu buzele umflate, au pichetat ieri Palatul Cotroceni, iar maine vor sa se posteze in fata Salii Palatului, unde va avea loc congresul extraordinar al PSD. "Ceausescu ne-ar fi dat dreptul, mama. Noi nu suntem ca aia de la FNI care au vrut sa bage un leu, sa scoata zece.
Am strans ban cu ban, zeci de ani, ca sa ne cumparam o masina pentru noi. Acum am ajuns la pensie, dar macar copiii sa se bucure de ce am agonisit", spune o batrana. Mai bine de o ora, protestatarii, majoritatea oameni in varsta, si-au varsat oful catre zidurile Palatului, facand cu randul la o portavoce.
"Nu cerem decat sa ni se returneze niste firimituri din banii nostri folositi, Dumnezeu stie la ce, in economia nationala sau chiar subterana. In 1989, 70.000 de lei, pretul unei masini, insemnau 15.000 de dolari. Ne multumim si cu o masina de 5.000 de euro, daca ne-o dati. Ganditi-va ca suntem 32.000 de pagubiti; cu familiile inseamna cel putin 100.000 de voturi.
Va dam voturi contra masini si ar fi bine sa nu refuzati oferta, caci in toamna veti pierde la mustata si o sa va para rau. Ati retrocedat palate, paduri, ati dat pe nimic toata industria, ce mai conteaza cateva masini, la o treime din pretul platit", striga un vorbitor.
7 miliarde de dolari la cursul lui Ceausescu s-au evaporat La solicitarea Asociatiei Pagubitilor de Autoturisme din Romania (APAR), in martie 2004, UDMR a initiat un proiect legislativ pentru recuperarea masinilor comandate sau a banilor depusi, actualizati la rata inflatiei. Proiectul a fost sustinut de PRM, PD si PNL, dar respins de PSD.
Ulterior, Viorel Hrebenciuc i-a invitat pe liderii APAR la negocieri la sediul PSD. La prima intalnire le-a promis, in scris, ca va lua legatura cu Ministeru