Românul se naşte premier Şi poet. De cum apare el pe lume cu un dublu écartèlement: îngrijorare maximă pentru viitorul ţării şi o mistică a cuvîntului scris. Tip bizar, paradoxal, atunci cînd se află în ipostaza de a exercita puterea cu pricepere administrativă o face în chip poetic, chiar avangardist, iar cînd îşi exprimă freamătul lăuntric, neliniştea-i metafizică nu depăşeşte lirismul unui caiet de sarcini. Aşa cum am văzut. Dată fiind pasiunea noastră, un pic nevrotică, pentru Bierbank-Politik, gîndesc că nenea Iancu nu a avut de adăugat prea mult de la dînsul. Influenţă mediteraneeană, ortodoxism slav, dezabuzare levantină, natural avem cultul Statului, indiferent de forma sa de organizare. E mai simplu să-ţi dai destinul pe mîna unei instanţe supra-individuale decît să ai iniţiativa modelării prin efort personal. Astfel, lucrurile merg anevoios, de aceea e nevoie să iei, din off, hăţurile guvernării, să te antrenezi permanent, să fii în formă pentru a gestiona, magic, fericirea colectivă. Mai ales cînd stai la masă cu amicii, fumînd ţigară de la ţigară, la una mică. Cum să rezişti ore întregi fără să pui la punct preţul rapiţei, al benzinei, curentului, să măreşti salariile şi pensiile, să dai lege de murături, să bagi corupţii la zdup, să reduci fiscalitatea, să repari drumuri, să negociezi demn la Versailles şi diplomatic la Strasbourg, să ieftineşti preţurile, să reduci inflaţia şi, dacă se poate, să acorzi, aproape moca, fiecăruia un trai decent, fără griji, cu gip şi piscină, viluţă la munte şi paiotă la Vama Veche, un lanţ de magazine pe Magheru, împărţind, democratic, laptele şi mierea aşa cum stă bine unui popor de prim-miniştri născuţi şi nu aleşi. Ceea ce, biologic spus, e pe cale de dispariţie. Cei mai tineri, fără nostalgia leului-aur şi a locului de muncă obligatoriu, par mai degrabă preocupaţi de soarta proprie, de a trăi din plin viaţa dec