Toropiţi de această vacanţă agonică şi, în general, fără mare chef, Bucureştii nu prea au înregistrat vestea morţii marelui poet polonez Czeslaw Milosz, laureat al Premiului Nobel pentru literatură. A fost nu doar un mare poet al secolului trecut, dar şi o mare conştiinţă, unul dintre primii curajoşi care au scris despre ororile marxism-leninismului instaurat ca dogmă la estul Cortinei de Fier (Gîndirea captivă apare în 1953 şi produce crize de nervi, între alţii, stalinistului Pablo Neruda, recent omagiat cu surle şi trîmbiţe). Cîteva cărţi apărute în primele două decenii după al doilea război mondial au lovit comunismul ireparabil, pentru că au dus la pierderea prestigiului Moscovei şi la plasarea în plină culpă morală a celor care mai ridicau glasul în sprijinul sovietelor. Gîndirea captivă este una dintre aceste cărţi. Czeslaw Milosz primeşte premiul Nobel în anul în care se constituie Solidarnosc şi mişcarea muncitorească anticomunistă din nordul Poloniei îşi strînge, încă o dată, toate puterile pentru o nouă ofensivă. Coincidenţa, căutată sau nu, a avut un impact enorm şi, din acest moment, Milosz devine un simbol al verticalităţii intelectuale. Pe monumentul ridicat la Gdansk în memoria muncitorilor ucişi de comunişti în timpul marilor demonstraţii antiguvernamentale de la începutul anilor '70, este inscripţionat un vers al lui Czeslaw Milosz: "Tu, cel care ai lovit un om simplu, teme-te, pentru că un poet nu uită!". Un asemenea vers sună idealist, nelalocul lui în lumea aceasta. Pragmaticii vor zîmbi ca în faţa unui copil inocent care povesteşte cum vede el lumea. De ce s-ar teme comandantul suprem al unei armate de un poet? Şi totuşi, istoria îi dă dreptate lui Milosz. Ceea ce poeţii nu uită va fi, în cele din urmă, infam - sînt prea multe exemple care confirmă acest lucru. Pragmaticii ar face bine ca, tocmai în virtutea pragmatismului lor, să-şi regî