Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sunt un vicepresedinte pus intre paranteze, dar stiu sa fiu activ

Publicat in Adevarul, vineri 27 august 2004 ·

- Domnule Miron Mitrea, ne putem astepta la surprize la acest Congres extraordinar, cum ar fi, de exemplu, anuntarea unui tandem presedinte-premier sau modificari la statut prin care sa se separe - Domnule Miron Mitrea, ne putem astepta la surprize la acest Congres extraordinar, cum ar fi, de exemplu, anuntarea unui tandem presedinte-premier sau modificari la statut prin care sa se separe functiile politice de cele executive? - Nu cred ca la acest congres se va nominaliza un tandem presedinte - prim-ministru, desi s-a vorbit de Mircea Geoana ca posibil viitor premier. Nu ar fi o solutie proasta si, probabil, dupa o perioada de timp acceptabila, va fi nominalizat in tandem cu Adrian Nastase. La congres, se va nominaliza doar candidatul la presedintie, in persoana lui Adrian Nastase. In afara de asta, se vor adopta strategia pentru alegeri, oferta electorala, lucruri care sunt importante. In acelasi timp, sper ca vom vorbi despre restructu-rarea partidului in termeni foarte clari. Pentru mine, acest lucru inseamna, in primul rand, scoaterea statutului dintre paranteze si aducerea deciziei la nivelul de baza al partidului. Sigur ca anumite decizii trebuie sa ramana la centru, dar sistemul de consultare a bazei partidului trebuie sa functioneze. - Il veti chema pe Ion Iliescu inapoi? - asta e un lucru extrem de important. Trebuie sa-l invitam pe Ion Iliescu sa se intoarca in partidul pe care l-a creat. - E vorba de o rocada: Nastase la presedintie, Iliescu la partid? - Asa este firesc. Ion Iliescu a plecat in functia de presedinte al Romaniei din functia de presedinte al partidului. Cel care i-a urmat pleaca la presedintie din functia de presedinte al partidului. Eu vad ca fireasca intoarcerea lui Ion Iliescu in functia de presedinte al partidului. - Dar daca Adrian Nastase nu va castiga presedintia? Va fi o conducere bicefala? - A mai fost o asemenea situatie in perio

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 44 minute
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 3 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 3 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 4 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 56 minute
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°