Seară de vară pe terasa unei pizzerii italiene din Bucureşti. Aerul încins de peste zi s-a mai răcorit. Se aude un bucătar vorbind italieneşte cu patronul. Obiectele decorative de pe gardurile terasei se cufundă încet în întuneric. Se mai disting o parte lucitoare a piuliţei de aramă şi oţelul fierului de călcat, în care se reflectă luminile portocalii ale felinarelor de la intrare. Clienţii aplecaţi peste mese vorbesc aproape în şoaptă, parcă nevrînd să tulbure graţiile înnoptării. O chelneriţă înaltă şi brunetă stă sfioasă în uşă pîndindu-le semnele şi nevoile. Cînd e chemată la cîte o masă se străduieşte să priceapă comenzile. E crispată şi nu zîmbeşte. Are un pic de mustăcioară. La un moment dat, în faţa localului frînează un Mercedes din care coboară gălăgios trei bărbaţi şi o femeie. Trîntesc portierele. Unul dintre bărbaţi, cu o burtă mare şi cu cămaşa desfăcută deasupra cataramei de la curea, la nasturele din dreptul buricului, vorbeşte italieneşte tare. Femeia, blondă, fîşneaţă şi simpatică, le traduce celorlalţi din mers. Se aşază toţi la o masă. Chelneriţa sare să-i servească. O salută pe femeie ca pe o cunoştinţă veche. Italianul continuă să se exprime tare. Blonda îl priveşte dulce şi atentă, îşi tot trece părul

pe după ureche şi traduce tot ce spune. Ceilalţi aprobă. E clar că li se propune o afacere. Grasul le tot povesteşte ceva de nişte materiale de construcţii. Chelneriţa desface cu greu o sticlă de vin şi le pune în pahare. Peste el toarnă apă minerală de sus, aşa încît să facă spumă. Ocazie cu care mai schimbă cîte o vorbă cu blonda simpatică. Apoi se retrage la locul ei de la uşă continuînd să-i privească pe nou-veniţi cu o figură trist admirativă. Începe să se scarpine, frecîndu-şi spinarea lungă de tocul uşii. Îi scapă papucul din picior. Blonda se ridică de la masă să se ducă la toaletă. Chelneriţa îi taie calea. "Ce faci, fată? Î