Mă scot din minţi oamenii care încurcă borcanele; mai ales cînd e vorba despre muzică şi politică. Ultimul cu care m-am intersectat e un respectabil universitar american (întîmplător, tocmai în oraşul în care socotea Stephen King că se va hotărî soarta lumii post-apocaliptice...) şi - mai ales - redactor la notoriu-stîngista & politic-incorecta revistă Bad Subjects - Frederick Luis Aldama. În numărul acesteia despre Marx & teorie, dumnealui publica textul Muzica poate zgudui şîn original Music can rockţ, e drept că nu lumea a cărui teză (de bun simţ) era că majoritatea oamenilor merg la diverse festivaluri (Woodstock '99, Novi Sad ş.a.) în primul rînd pentru muzică şi că acestea sînt first ocazii oferite megacorporaţiilor de a vinde diverse produse adiacente şi "mari vehicule pentru distribuirea drogurilor şi a cinismului în rîndul celor defavorizaţi pentru a-i deturna de la adevărata politică". Ceea ce e, la rigoare, ok - spunea Huxley altceva acum peste 70 de ani?; ok nu e ideea că muzica ar trebui să fie în primul rînd altceva , să răstoarne orînduiri, să schimbe lumea etc. Cred că muzica (rock în special, că tot era în titlu!) nu trebuie să-i zguduie decît pe cei care o ascultă, eventual să-i ducă cu gîndul la diverse probleme - restul e treaba indivizilor! Şi mi se pare ieftin să treci cu vederea, de dragul tezei,

numeroasele luări de poziţie ale unor nume cu greutate din domeniu, ca Damon Albarn & tricoul său cu C(ampaign for) N(uclear) D(isarmament) afişat la o ediţie a premiilor MTV (!) şi boost-ul pe care l-a dat popularităţii site-ului organizaţiei, campania de presă a aceluiaşi Albarn cu Robert Del Naja (Massive Attack) împotriva războiului din Irak, seria de concerte pentru eliberarea Tibetului şi The Milarepa Fund (organizaţie cu o miză politică similară) - ambele iniţiative ale Beastie Boy-ului Adam Yauch. Sau Axis of Justice, alt ONG fonda