Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Incepe focul probelor scrise ale bacalaureatului restantierilor

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 30 august 2004 ·

•In aceasta dimineata, in jur de 600 de candidati se confrunta cu proba scrisa de limba si literatura romana

Dupa o saptamana de la inceperea celei de-a doua sesiuni din acest an a examenului de bacalaureat, in care cele doua probe orale nu au ridicat nici o problema penru majoritatea covarsitoare a candidatilor ieseni, in aceasta dimineata incepe focul celor patru probe scrise sau practice, care elimina, de regula, cei mai multi dintre participantii la examenul de maturitate. Astfel, in aceasta dimineata, in jur de 600 de ieseni care nu au participat sau care au picat precedentele sesiuni ale bacalaureatului se vor confrunta cu subiectele de la proba scrisa de limba si literatura romana, proba care, in iunie - iulie, a inregistrat printre cele mai slabe rezultate. Conform precizarilor facute de reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean Iasi, examenul incepe la ora 9.00, cand varianta de subiecte este transmisa in direct, la radio, de la Ministerul Educatiei, insa prezenta in sali este permisa pana la, cel tarziu, ora 8.30, aceasta regula fiind valabila si pentru celelalte probe scrise. Probele scrise din aceasta saptamana vor fi sustinute in conditii speciale de un absolvent al Grupului Scolar "Ioan Holban", care, avand disabilitati motorii, va dicta subiectele unui profesor supraveghetor. In judetul Iasi, sesiunea de toamna a examenului de bacalaureat se desfasoara in 4 centre de examen, organizate la Liceul "M. Eminescu", Grup Scolar "Radu Cernatescu", Grup Scolar "Ct. Brancusi" si Grup Scolar "A. Saligny", si mobilizeaza, in total, aproape 1.500 de absolventi de liceu.

(D.P.)

•In aceasta dimineata, in jur de 600 de candidati se confrunta cu proba scrisa de limba si literatura romana

Dupa o saptamana de la inceperea celei de-a doua sesiuni din acest an a examenului de bacalaureat, in care cele doua probe orale nu

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum o ora
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

ACCIDENT grav pe A1 la Simeria. Șase victime, între care doi copii după o coliziune între trei autoturisme și un TIR. Traficul, complet blocat

Gandul acum 9 minute
Un accident rutier grav a avut loc luni dimineață pe autostrada A1 Sibiu-Deva, în zona Simeria, județul Hunedoara. Trei mașini și un TIR au fost implicate, iar șase persoane au fost rănite, printre care doi copii. Traficul a fost blocat complet, iar

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum 36 minute
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Ecuadorul îl extrădează în SUA pe Fito, cel mai periculos traficant de droguri al țării

Ziua Constanta acum 19 minute
Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârșitul lunii iunie după un an și jumătate de fugă. Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică

Șase răniți, printre care și doi minori, în urma unui accident grav pe autostrada A1, în vestul țării (foto & video)

Press Alert acum 11 minute
Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni dimineața, în urma unui accident rutier produs între trei mașini și un TIR, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, în zona localității Simeria, județul Hunedoara. Potrivit Centrului Infotrafic din In

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Accident grav, în Leșu! Un tânăr a murit, iar alți doi au ajuns la spital. Șoferul a condus beat

Gazeta de Bistrita acum 15 minute
Facebook Twitter Print WhatsApp Un accident grav s-a petrecut în această dimineață în localitatea Leșu, unde un autoturism s-a răsturnat. Trei tineri au fost grav răniți, doi dintre aceștia au fiind transportați, însă un al treilea a decedat. Poliți

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 8 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 9 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

22°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

24°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

21°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°