Lawrence Franklin, banuit ca a inmanat israelienilor documente secrete referitoare la Iran De cateva zile, un nou scandal de spionaj izbucnit in Statele Unite pune intr-o situatie delicata relatiile dintre doi aliati foarte apropiati, America si Israelul: potrivit dezvaluirilor de presa, Biroul Federal de Informatii (FBI) ancheteaza un analist marcant al Pentagonului, despre care se banuieste ca ar fi transmis Israelului dosare secrete referitoare la Iran. Analistul, identificat de "Washington Post" drept Lawrence Franklin, colonel in rezerva, lucreaza in departamentul condus de subsecretarul de stat Douglas Feith, considerat numarul trei in Ministerul Apararii, consilier apropiat al lui Donald Rumsfeld. Se crede ca Lawrence lucreaza indeaproape cu Feith. Potrivit "Washington Post", dosare confidentiale legate de Iran au ajuns in Israel prin intermediul AIPAC (American Israel Public Affairs Comitee), o influenta organizatie de lobby pro-israelian cu sediul la Washington. Si, invers, anumite date asupra Iranului ar fi ajuns la Pentagon via Israel. Prin aceasta filiera, se crede ca Israelul ar fi influentat, in ultimii ani, politica americana referitoare la Iran. De ani de zile, Israelul incearca sa obtina o inasprire a tonului SUA fata de autoritatile de la Teheran. Situatia este cat se poate de delicata, insa cu greu se poate face referire la spionaj, sustin comentatorii americani; nu este neobisnuit ca un stat ca Israelul, cat se poate de apropiat Statelor Unite, sa aiba acces la anumite dosare cu caracter secret, mai ales intr-un subiect atat de "fierbinte" pentru securitatea sa nationala, cum este Iranul. Chiar daca acuzatiile aduse lui Lawrence Franklin se dovedesc a fi adevarate, cu greu ar putea fi condamnat acesta pentru spionaj, mai ales daca in aceasta afacere este implicata si influenta AIPAC. Deocamdata, Lawrence Franklin nu este inca arestat, insa ofici