Doua luni de discutii despre reforma PSD s-au finalizat in stil caragialian: „Sa se revizuiasca primesc, dar sa nu se schimbe nimic“.
Inainte de Congres, liderii PSD s-au lansat in polemici despre metamorfoza partidului si au platit bani grei pentru mesajele publicitare „vremea schimbarii“, pentru ca, vineri, intreg spectacolul sa se incheie cu invitarea lui Ion Iliescu in partid, in uralele acelorasi Mitrea, Dan Ioan Popescu, Hrebenciuc, Oprisan, Serban Mihailescu si Octav Cozmanca, strans uniti in jurul lui Adrian
Nastase. Dupa alegerile locale, analizele interne au aratat ca PSD a inregistrat un rezultat slab din cauza imaginii - conforma cu realitatea - de partid arogant si corupt. Era necesara o schimbare, dar aceasta ar fi presupus sacrificarea unor personalitati cunoscute si puternice politic si financiar si, implicit, destabilizarea formatiunii de guvernamant.
In concluzie, schimbarea a insemnat o cosmetizare la varf - au fost scosi din prim-plan Serban Mihailescu si Hildegard Puwak, al caror nume a ajuns sinonim cu coruptia - si crearea impresiei ca PSD trece printr-un proces de reforma interna, obtinuta exclusiv prin mijloacele discursului de marketing.
La imaginea premierului a fost ceva mai mult de lucrat, iar miza a fost transformarea acestuia din „premierul arogant“ in „un om ca noi“. Unii au inteles, poate, ca PSD nu mai e acelasi, pentru ca premierul Adrian Nastase poarta vesta peste camasa cadrilata, mananca mici cu mustar, bea tuica, stie cum se tine coasa si cum sa convinga o capra sa iasa din sant.
Sarada schimbarii ar putea prinde: mai exista romani, multi la numar, pentru care ceea ce se vorbeste nu este pus sub semnul intrebarii, ci perceput ca obiectiv real si consumat. Teroristii au existat pentru ca s-a spus ca ei sunt cei care au tras in timpul Revolutiei, pentru a-l salva pe Ceaus
