Promotia mea universitara a fost scolarizata estetic in asa-numita „teorie a tipicului“, atribuita (spre stiinta foarte tinerilor: la mijlocul secolului trecut) urmasului desemnat al lui Stalin, repede disparutul Malenkov. Tiranica teorie pornea de la un citat din Engels (pentru stiinta acelorasi: al doilea clasic al comunismului mondial, dupa Marx), citat din care urmasul desemnat si nenorocos facuse un imperativ categoric al artei „realist-socialiste“: infatisarea unor „personaje tipice in imprejurari tipice“, personaje exprimind toate si in toate, totdeauna, „esenta fortei sociale respective“, in lupta de clasa si ideologica continuu ascutita. Existenta antuma a teoriei a fost relativ scurta, ca si preeminenta politica a autorului, dar umbra ei postuma ne urmareste inca peste veac. Am resimtit-o inca de la lansarea proiectului pentru acest festival de film de la Sfintu Gheorghe-Delta, apoi pe parcursul calatoriei noastre pina aici si imediat dupa festivitatea inaugurala, ca si ulterior. Potrivit unor legatari candizi si altminteri fraterni ai unor forme distilate ale „teoriei tipicului“ (nota bene: nu ma refer la alti comentatori, nu sint exhaustiv!), noi, participantii la prima editie a Festivalului International de Film Independent Anonimul de la Sfintu Gheorghe, am fi cu totii niste, daca nu condamnabile, oricum, indoielnice personaje netipice, in imprejurari atipice.
Un festival atipic
Este mai intii distantarea suspecta de Bucuresti, printr-o evaziune mult mai provocatoare decit plecarea intr-un alt oras – cum au procedat confratii de la TIFF care, spre a iesi manifest din trena Buftei epopeico-socialiste si mai nou mafiote, s-au refugiat la Cluj. IIFF (initialele titulaturii mai concludente in engleza: International Independent Film Festival) se indeparteaza de centru si de realitatile acablante ale prezentului printr-un evaz
