Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Petrom a coborat sub pragul de 2.300 de lei

Publicat in Ziarul Financiar, marți 31 august 2004 ·

Actiunile celei mai mari companii cotate, Petrom au pierdut ieri 2,6% din valoare continuand tendinta descendenta intrerupta saptamana trecuta de suspendarea de la tranzactionare. Actiunile companiei au fost suspendate joi de la tranzactionare, iar de atunci majoritatea actiunilor de la Bursa au inregistrat pierderi. Petrom a incheiat ieri ziua la 2.250 lei/actiune, pret cu 11% mai mic fata de cel inregistrat la semnarea contractului de privatizare a companiei cu grupul austriac OMV. Suspendarea de la tranzactionare de joi a fost cauzata de convocarea unei Adunari Generale care va aproba o majorare de capital, care face parte din procedura de trecere a companiei in proprietate privata. Brokerii spun ca pe termen scurt actiunile Petrom vor fi influentate mai ales de conditiile viitoarei majorari de capital la care investitorii de la Bursa vor avea dreptul de a subscrie. "Pe termen scurt cotatia Petrom se va misca dupa potentialul de castig al actionarilor minoritari din operatiunea de majorare a capitalului social," spune Valerian Ionescu, director de operatiuni la CA IB Securities. Petrom a anuntat la solicitarea Bursei ca pretul la care minoritarii nu a fost inca stabilit. Valoarea tranzactiilor cu actiuni Petrom, de 5,4 miliarde de lei, s-a incadrat in limitele unei zile normale de tranzactionare. Piata in ansamblu nu a avut ieri o tendinta clara de evolutie, desi majoritatea companiilor au incheiat ziua pe crestere, recuperand o mica parte din scaderile de saptamana trecuta. SIF-urile au urcat in medie cu 0,5%, iar toate cele trei banci au inregistrat cresteri de 0,7-1,2%. Cele mai tranzactionate actiuni de pe piata au fost cele ale Bancii Transilvania cu operatiuni in valoare de 11,6 miliarde de lei. Actiunile acesteia au incheiat ziua la 6.900 lei/actiune. Rompetrol Rafinare ale carei actiuni au inregistrat o tendinta mai abrupta de scadere decat piata in ansamb

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Călin Georgescu e pe primul loc. Diferenţa dintre Ciolacu şi Lasconi scade la sub 200.000 de voturi

Mediafax acum 6 minute
Duminică, 24 noiembrie, alegătorii români au fost chemaţi la urne pentru a vota la alegerile prezidenţiale. La vot s-au prezentat 9,4 milioane de alegători. Călin Georgescu pare că va câştiga primul tur. Lupta se dă între Ciolacu şi Lasconi. Mai sun

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum 17 minute
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Mii de oameni l-au votat pe fostul premier Ludovic Orban, deşi acesta a anunţat de o săptămână că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale – REZULTATE LIVE

News.ro acum 3 ore
Peste 12.000 dintre alegătorii care s-au prezentat duminică la urne l-au votat pe preşedintele partidului Fora Dreptei, Ludovic Orban, deşi acesta s-a retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi şi-a anunţat că o susţine pe Elena Lasconi. Con

Ilie Bolojan: Votul românilor e sub potenţialul PNL. Există o răspundere pe care cei care conduc partidul trebuie să şi-o asume. Am încredere în decizii corecte

HotNews acum 4 ore
Primul liberal care cere ca cei de la vârful partidului să își asume răspunderea pentru rezultatele alegerilor prezidențiale 2024 este Ilie Bolojan. „candidatul nostru nu este pe podiu”, a spus Bolojan, comentând rezultatele exit-poll-urilor, care î

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum 3 ore
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

Adrian Sârbu: Le-am dat-o în vot! Tu ce faci?

Mediafax acum o ora
Frig, cald, ploaie, zăpadă, te duci şi votezi împotriva tuturor. Tot ceea ce ai votat e un capital pe care l-ai investit în acest proiect de schimbare a guvernanţei din România. Aducem democraţia pe baza ei universală, istorică, numită: puterea ta!

Nicuşor Dan, despre votul de la referendum: Nu cred că partidele politice pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni

G4Media acum 3 ore
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat, duminică seara, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, conform Agerpres. „Vreau să le mulţumesc

Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie

Ziarul Financiar acum o ora
Călin Georgescu, candidatul pentru Palatul Cotroceni apărut de nicăieri şi care a ajuns numărul 1 în numărătoarea electorală în faţa lui Marcel Ciolacu şi al Elenei Lasconi. Călin Georgescu a venit cu un discurs anti globalist, cu o prezenţă puterni

Diana Șoșoacă, după rezultatul surpriză de la prezidențiale: „Cine sapă groapa altuia, cade primul în ea”

HotNews acum 29 minute
Europarlamentarul Diana Ivanovici Șoșoacă a publicat duminică noapte, după primul tur al alegerilor prezidențiale, un mesaj pe pagina ei de Facebook în care afirmă că decizia Curții Constituționale a României (CCR), prin care ea a fost eliminată din

AEP A fost atins pragul de 30% prezenţă pentru validarea referendumului organizat în Bucureşti

Ziua Constanta acum 5 ore
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale. Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor î

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
joi

3°/9°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

0°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

2°/6°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

1°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

4°/9°
joi

6°/10°