Cu certitudine, dintre toate muzele care-i inspira pe slujitorii umanioarelor, Mil´osz le-a agreat indeosebi pe Erato si pe Euterpe, patroanele cuvintului versificat. Cu toate ca imprejurarile vietii, nu o data vitrege, l-au determinat sa acorde destul timp interventiilor eseist-polemice, prozei, exegezelor critice si istorico-literare sau traducerilor din literatura universala, fiecare disciplina beneficiind de lucrari memorabile, poezia i-a ramas intotdeauna cel mai aproape de suflet.

La ea s-a intors de fiecare data, cheltuindu-si fara preget eforturile creatoare in acest registru literar care i-a adus si primele satisfactii majore. Marturiile contemporanilor intru condei si, mai convingator, devenirea artistica sint elocvente in acest sens. O fie si sumara trecere in revista a citorva ipostaze poetice se impune.

Primele incercari literare ale lui Czesl´aw Mil´osz dateaza de timpuriu, autorul incepind sa publice inca din 1930 in revista studenteasca Alma Mater Vilnensis. De la inceputul perioadei studiilor juridice, este cooptat in colegiul redactional la Zagary, periodic cu orientare de stinga, iar in 1933 debuteaza editorial cu placheta Poem despre timpul incremenit, care va fi premiata in 1934 de Uniunea Scriitorilor din Vilnius. Urmatoarele doua culegeri, Trei ierni, aparuta dupa numai trei ani, in 1936, si, la un interval mai mare, Salvarea, in 1945, contin versurile de debut. Intre ele, se consumase al doilea razboi mondial, pe care Mil´osz il petrecuse la Varsovia, participind la numeroase initiative cultural-conspirative, fara insa sa renunte la scris. Desi autorul se dovedeste de la inceput o personalitate distincta si puternica, amprentele ocupatiei germane sint evidente mai ales in al doilea volum.

In Trei ierni, oniricul era pregnant prezent in scriitura sa, poetul incercind sa-si gaseasca locul printre „elementele inv