Exigente si repozitionari critice

Mi se pare ca anumite parti ale infrastructurii noastre sociale se elibereaza si dau semne ca doresc regenerarea si insanatosirea.

Daca nu este doar o iluzie, este, probabil, o convulsie, o reactie inconstienta de autoreglare. De ce nu s-ar putea citi si in aceasta cheie dezbaterile, disputele si certurile recente din spatiul public, care au aratat ca, de fapt, gradul de intoxicare al fiecaruia dintre noi a crescut mult in ultimii ani. Organismul nostru n-a mai rezistat temperaturilor inalte si, in aceasta vara, a trecut la eliminarea toxinelor. In sfirsit, s-au spus fatis lucruri care au contorsionat creiere, au distorsionat o receptare pertinenta timp indelungat si au creat insomnii, fiind oricum afirmate in soapta pe la colturi. S-au adus acuze, s-au tras palme, s-au scos ochi. Toate acestea si-au facut loc in reviste prestigioase si pe ecranele televizoarelor. Desi nu duceam lipsa de disensiuni si scandaluri, ultimele rabufniri s-au facut simtite sub forme diferite si cu o forta neasteptata in mai multe medii. Sa fie oare o intimplare aceasta bizara sincronizare, aceasta energie necunoscuta care a iesit la suprafata in atitea locuri simultan si s-a cerut consumata?

In spatele „ostilitatilor“ se afla deghizata altfel, de fiecare data, urgenta de a intelege mai bine cine sintem si de a ne defini mai bine locul. Au loc repozitionari. Am inceput sa interogam validitatea miturilor. Lucrurile la care tinem cel mai mult suscita in noi un grad mai mare de exigenta si, drept urmare, ne permitem sa le zguduim din temelii pentru a le verifica soliditatea si pentru a nu le lasa sa amorteasca in automatisme. Vrem sa vedem daca ele mai corespund dorintelor si scopurilor noastre actuale sau daca nu cumva tirim dupa noi, din inertie, tinichele care ne-au fost cindva dragi si utile. A trecut vremea cind nu