Revin tot mai insistent, chiar obsedant în ultima vreme, formule precum "generaţie tînără", "literatură tînără", "proză tînără". Probabil ca expresii ale nevoii de schimbare radicală în toate domeniile (sociologii ne învaţă că generaţiile se schimbă cam din 30 în 30 de ani. În plus, sîntem în an electoral şi ne pregătim pentru integrarea în UE...). Mass-media, editurile, partidele politice (există şi un partid-fantomă avînd ca titulatură "noua generaţie") au încercat să valorifice mesajul. Cel mai coerent demers de promovare a "tinereţii alternative" l-a constituit însă lansarea Colecţiei "EGO Proză" a Editurii Polirom - acţiune fără precedent la noi. Noutatea este de fapt una de marketing publicitar - tinereţea ca brand alternativ în raport cu "bătrîneţea" celor alteraţi de totalitarism. Despre ce este vorba? Pentru a fi recunoscuţi şi valorizaţi ca atare, tinerii "trebuie" să intre într-un anumit tipar. Modele de succes - culturile hip-hop şi techno-house. Bref, autorii tineri "trebuie" să fie, în literatură, "actuali, direcţi, dezinhibaţi şi cool", să scrie "despre realitatea crudă din jur", să predice "renunţarea la tabuuri" (de mult abandonate) etc. OK, numai că unora le stă bine aşa, altora nu. Ceea ce, în cazurile fericite, poate însemna reprezentativitate valorică, în alte cazuri poate fi o nouă şi comodă formă de standardizare, de conformism al nonconformismului. Marele merit al colecţiei amintite

e de a oferi o şansă de vizibilitate tinerilor "alternativi", de a crea o emulaţie concurenţială din care se vor alege, cîndva, cîştigătorii. Există însă şi o serie de riscuri asupra cărora mă simt obligat să atrag cordial atenţia, tocmai pentru că pretind foarte mult de la această colecţie. Mi-aş dori ca "proza tînără" să devină competitivă în faţa concurenţei ficţiunii străine şi să impună, în anii următori, măcar un nume pe piaţa externă. Dar menajă