* Claudia Golea, Vară în Siam, prefaţă de Lucian Vasilescu, Colecţia "Ego. Proză", Editura Polirom, 2004. Ce-i lipsea Claudiei Golea ca să fie bine fixată în insectarul literaturii române era declaraţia (în cunoştinţă de cauză) a lui Lucian Vasilescu din prefaţa la ultimul ei roman: "realitatea din ficţiunea Claudiei este identic egală cu ficţiunea din realitatea vieţii sale". Susţinător editorial al autoarei, apropiat în realitatea diurnă, chiar personaj (episodic) în ultimul ei roman, Lucian Vasilescu ştie pesemne mai bine ca noi, consumatorii genuini, ce spune, demontînd astfel (mai mult din perspectiva "realităţii") portretul-robot care circulă pe piaţă. Potrivit acestui portret, Claudia Golea e un caz literar la limita patologicului, o voluptuoasă a transcrierii directe şi fără perdea a experienţelor sale erotice autohtone, japoneze şi, iată, acum siameze, o hedonistă a experienţelor (halucinogene) limită. Biografia exotică (autoarea a trăit mulţi ani în Africa, Franţa, Japonia, Thailanda, precum "metafiziciana tuburilor" Amélie Nothomb) o singularizează o dată în plus. Din apariţiile sale publice lumea a rămas mai degrabă cu o imagine scandaloasă şi cu nişte fantasme de Şeherezadă nevrotică (una, despre vînzarea lenjeriei intime la colţ de stradă japoneză, a ajuns şi pînă la mine). Cine e, aşadar, Claudia Golea? O autoare prea directă de chroniques scandaleuses, care ar fi putut intra mai bine în revistele pentru adulţi? O biografă trendy a propriei vieţi amoroase? O scriitoare extrem de talentată, la fel de vie şi în cea de-a treia carte, nu neapărat originală, cît foarte autentică? Aş înclina spre ultima ipoteză, trimiţîndu-vă (cu precauţii nesfîrşite) la bibliografiile "feminine" franţuzeşti şi spanioleşti, la Nothomb în primul rînd, dar şi la Camille Laurens şi Marie Darrieussecq, la Marie Nimier şi Shan Sa, la Nurria Barrios (autoarea madrilenă a un